fbpx
18.5 C
Бэлць
sâmbătă, septembrie 21, 2024

Nașterea Sfintei Fecioare Maria. Ce simbolizează această zi în calendarul bisericesc

Citește și:

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 21 septembrie, Nașterea Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, una dintre cele 12 sărbători împărătești de peste an din calendarul bisericesc creștin-ortodox.

Sărbătoarea marchează începutul noului an bisericesc.

Conform tradițiilor, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri și se duc la biserică fructe, pâine și lumânări, pentru a fi sfințite.

În această zi, bărbații nu meșteresc și nu fac treabă în gospodărie, iar femeile nu cos și nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care își doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

În această zi, la fel ca și de Sfânta Maria cea Mare, nu se lucrează, pentru a nu pierde binecuvântarea și acoperământul Maicii Domnului.

În credința populară, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă și momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi. 21 septembrie este ziua în care unele păsări, precum rândunelele, își pregătesc călătoria spre țările calde, iar gâzele și reptilele se retrag în pământ.

Nașterea Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în biserică, Buna Vestire și Adormirea Maicii Domnului sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Inundații istorice la Budapesta, semnele de circulație au dispărut sub apă. Când este așteptată viitura în România

Autoritățile române sunt în alertă din cauza viiturii de pe Dunăre, dinspre Ungaria. Fluviul a început să iasă din...

/METEO/ Cer senin și soare. Cum va fi ziua de astăzi

Cer senin prognozează pentru astăzi meteorologii. Maximele zilei de 20 septembrie vor ajunge până la +25 de grade Celsius,...
  sursa: cursbnm.md