fbpx
20.9 C
Бэлць
sâmbătă, septembrie 7, 2024

A violat o copilă de 11 ani și s-a ascuns în Rusia. Un bărbat din Strășeni, extrădat și condamnat

Citește și:

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane minore, care nu a atins vârsta de 14 ani, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, acționând cu intenție directă, fiind în stare să înțeleagă că acțiunile lui pot duce la deformarea personalității victimei, în una din zilele lunii iulie 2020, urmărind scopul întreținerii unui raport sexual cu o minoră, care abia împlinise 11 ani, aflându-se în grădina gospodăriei sale situată într-un sat din centrul țării, văzând-o pe minoră, jucându-se în stradă, intenționat, a ademenit-o în saraiul din grădina gospodăriei.

Împreună, au consumat băuturi alcoolice, după care, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, în legătură cu vârsta fragedă a acesteia, a dezbrăcat-o, a impus-o să întrețină cu el un raport sexual, în rezultatul cărui fapt minora a suferit traumă psihologică asociată abuzului sexual, fapt constatat prin raportul de expertiză judiciară.

Inculpatul s-a eschivat de la urmărirea penală și judecarea cauzei, fiind extrădat din Federația Rusă în iunie 2023 și plasat în arest preventiv.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Un camion care transporta peste zece tone de scânduri pentru lădițe s-a răsturnat în raionul Sîngerei

Un camion care transporta peste zece tone de scânduri pentru lădițe s-a răsturnat pe un teren agricol din satul...

/VIDEO/ Locuitorii din Horodiște așteaptă o toamnă bogată și cu multe ploi

„Așteptăm ploi, dacă nu plouă e gata, nu se poate ara pământul, nu se poate face nimic, lucrările nu...
  sursa: cursbnm.md