fbpx
14.8 C
Бэлць
duminică, septembrie 8, 2024

ANSA atenţionează: Aveți grijă la calitatea ouălor procurate pe timp de caniculă

Citește și:

 Ouăle fac parte din categoria produselor ușor perisabile, care necesită a fi depozitate la temperaturi speciale și consumate în termenul optim stabilit. Perioada caniculară reprezintă un risc de infestare a ouălor cu bacterii periculoase precum Salmonella, dacă acestea se păstrează la temperaturi ridicate. În acest context, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenţionează asupra  condițiilor de transportare, păstrare și comercializare a ouălor, notează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, ouăle se pot comercializa doar în spații/locuri autorizate sanitar-veterinar pentru funcționare, ferite de razele directe ale soarelui, în condiții de temperatură adecvate, recomandat +5 +180 C.

„Înainte de a procura și a consuma acest produs alimentar, cetățenii sunt îndemnați să examineze cu atenție aspectul exterior a ouălor: Coaja ouălor proaspete trebuie să fie integră, curată, mată, poroasă, fără pete şi miros specific; termenul de valabilitate a ouălor: constituie 28 de zile de la data ouatului; ouăle trebuie să fie marcate corespunzător. Marcajul este format din: codul întreprinderii de producere (ex. 3MD EPC 000); data durabilității minimale DDM: xx.yy.zz, unde xx, yy și zz reprezintă, respectiv, ziua, luna și anul – dată până când produsul alimentar își păstrează proprietățile specifice ( și asta dacă este păstrat în mod corespunzător)”, indică ANSA.

De asemenea, este importantă categoria de calitate și de greutate. Există categoria A sau „ouă proaspete” și categoria B. De asemenea, ouăle se clasifică și după categorii de greutate: XL – foarte mare: cel puțin 73 g; L – mare: de la 63 la 73 g exclusiv; M – medie: de la 53 la 63 g exclusiv; S – mică: mai puțin de 53 g.

„Fiţi atenţia la ştampilă. Evitaţi procurarea ouălor, fără inscripție sau fără ștampila clar vizibilă. În condiții de casă, se recomandă păstrarea ouălor la frigider. Depozitarea în frigider încetinește creșterea bacteriilor. Înainte de consum, ouăle trebuie să fie spălate, or, microorganismele patogene de pe coajă pot pătrunde în produsele culinare și în condițiile unei procesări/prelucrări insuficiente de temperatură, (minim +720 C în interiorul produsului) pot provoca toxiinfecții alimentare”, explică experţii ANSA.

Ouăle învechite se recunosc după următoarele caracteristici: coaja este lucioasă; spațiul cu aer este mare; albușul are vâscozitate foarte mică şi este aproape lichefiat (apos); ouăle cu gălbenușul lipit de coajă sau cu gălbenușul vărsat în albuș sunt considerate necomestibile;  ouăle alterate au miros străin, iar dacă procesul de descompunere a început – au miros de hidrogen sulfurat.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii că,  în conformitate cu prevederile din Legea privind activitatea sanitară veterinară și prevederile din Legea cu privire la comerțul interior, gospodarii/persoanele fizice care întrețin pe lângă casă până la 200 de păsări, pot comercializa surplusul de ouă în piețe agricole și alte locuri autorizate, deținând un carnet de sănătate, care se eliberează gratuit de către medicii veterinari ai ANSA. Fiecare consumator este în drept să solicite acest document de la vânzătorii de ouă.

Procurarea produselor alimentare din locuri neautorizate facilitează dezvoltarea comerțului stradal, iar consumătorii își asumă riscuri, pe propria răspundere. În lipsa unei dovezi probatorii (bon fiscal), aceștia sunt privați de dreptul de a-și recupera daunele materiale, în cazul procurării unor produse neconforme/falsificate sau ofensive din punct de vedere al siguranței alimentelor.

În  cazul constatării unor nereguli, reclamațiile pot fi depuse, în conformitate cu legislația în vigoare, în adresa subdiviziunilor teritoriale ANSA sau la adresa electronică: [email protected]. Pentru informații și consultații, este numărul de telefon. 022 – 511 – 511 / Viber: 067675544.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

MEC s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare care ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare de la un liceu din capitală care ar...

Peste 1000 de persoane, angajate în câmpul muncii în luna august

În luna august 2024, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a facilitat angajarea a 1.103 persoane. Dintre acestea, 666 sunt...
  sursa: cursbnm.md