Societate

Încălcările depistate săptămâna trecută la frontiera de stat. 11 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul țării

În perioada 29 martie – 4 aprilie 2021, polițiștii de frontieră au notificat 354 evenimente, cu documentarea a 380 persoane, care au încălcat legislația frontalieră și migraţională a Republicii Moldova. Astfel, polițiștii de frontieră au înregistrat 64 încălcări ale regimului...

În Bălți vor fi deschise opt centre mobile pentru testarea rapidă la COVID-19

În municipiul Bălți vor fi create centre mobile pentru efectuarea testării rapide la noul tip de coronavirus. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Situații Excepționale a municipiului Bălți. Astfel, șase corturi vor fi amplasate lângă...

/DOC/ În municipiul Bălți se permite vizitarea parcurilor și a terenurilor de joacă

După ce autoritățile de la Chișinău au decis relaxarea unor restricții ce țin de vizitarea locurilor publice, precum sunt parcurile și terenurile de joacă, primăria municipiului Bălți a decis să le urmeze exemplul. Astfel, în municipiul Bălți „se permite circulația...

Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină la volanul căruia se afla un minor de 17 ani

Un bărbat a decedat, după ce a fost lovit de o mașină la volanul căruia se afla un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere. Accidentul rutier s-a produs în seara de 3 aprilie, în jurul orei 20.50, pe...

Atenție! Regim special de circulație în municipiile Bălți și Chișinău

Începând cu ziua de astăzi, 3 aprilie, în municipiile Bălți și Chișinău se instituie regim special de circulație a persoanelor. Astfel, în intervalul orelor 23.00 – 5.00, se interzice deplasarea persoanelor în afara locuințelor. Excepție de la restricții fac persoanele,...

O femeie a fost jefuită în plină noapte de către trei tineri pe un drum din raionul Soroca. Suspecții riscă până la șapte ani...

O femeie în vârstă de 26 ani, din raionul Soroca, care oprise mașina din cauza unei defecțiuni, a fost jefuită în plină noapte de trei persoane necunoscute. Totul s-a produs în noaptea de 29 martie, în jurul orei 2.00, pe...

Un tânăr din Edineț este cercetat penal pentru comercializare de droguri

Un tânăr din Edineț, în vârstă de 22 ani, este cercetat penal pentru comercializarea drogurilor și deținerea ilegală de arme și muniții. Polițiștii au stabilit că tânărul, prin înțelegeri prealabile cu alte persoane, punea în circulație droguri în proporții deosebit...

Grav accident în raionul Sângerei. O tânără de 18 ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns la spital

O tânără de numai 18 ani a murit, după ce mașina în care se afla a nimerit într-un șanț de pe marginea drumului. Alte două persoane au ajuns la spital cu diverse traumatisme. Accidentul rutier s-a produs noaptea trecută, în...

/VIDEO/ Contrabandă de proporții cu țigări și pesticide, depistată la o frontieră de stat din raionul Briceni

Un autoturism ticsit cu țigări și pesticide de contrabandă a fost depistat în zona de responsabilitate a frontierei Larga din raionul Briceni. În noaptea de 30 spre 31 martie, ofițerii de investigații din cadrul Direcției Regionale Nord au depistat în...

Vaccinul Pfizer este 100% sigur și eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani

Reprezentanții Pfizer/BioNTech au anunțat miercuri că vaccinul lor împotriva COVID-19 este 100% sigur, eficient și oferă răspunsuri puternice de anticorpi la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, transmite Reuters, citat de digi24.ro. Pfizer intenționează să prezinte noile date despre vaccin,...

Ultimile știri

AIPA începe recepționarea cererilor pentru plățile directe acordate producătorilor de lapte

AIPA a lansat apelul VII pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic destinate producătorilor de lapte. Cererile pot fi depuse în perioada 6 iulie – 14 august 2026 la direcțiile teritoriale ale instituției. Sprijinul financiar este acordat per kilogram de lapte comercializat. 🐄🥛