fbpx
20.9 C
Бэлць
vineri, septembrie 6, 2024

Cauzele penale a șapte agenți economici din nordul țării în dosarul AIPA, trimise în judecată

Citește și:

Cauzele penale a șapte agenți economici din nordul țării, au fost trimise în judecată pentru corupere activă în dosarul AIPA.

În rezultatul efectuării urmării penale şi a măsurilor speciale de investigație desfășurate pe cauzele penale respective, s-a stabilit că reprezentanții agenților economici deferiți justiției, în perioad anilor 2020-2022, urmare a depunerii dosarelor de subvenționare către Secția Teritorială Bălți a AIPA, au oferit și transmis în mod ilegal angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA mijloace bănești ce nu li se cuvin acestora în exercitarea funcțiilor deținute care au variat între 400 și 2000 lei, în scopul admiterii pentru examinare a cererilor și dosarelor de subvenționare și respectiv a obținerii în interesul agenților economici a subvențiilor din fondurile proiectelor gestionate de către AIPA.

Învinuiții au efectuat și transferuri deghizate a mijloacelor bănești de la conturile bancare ale întreprinderilor reprezentate altor organizații afiliate angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA, unde sumele transferate ilicit în scop de corupere variau de la 1200 la 34000 lei, transferurile fiind deghizate ca operațiuni economice care nu au avut loc în realitate, iar destinația reală a mijloacelor bănești transferate fiind de fapt coruperea angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA.

Șase învinuiți din șapte deferiți justiției au colaborat cu organul de urmărire penală și procurori, recunoscând faptele incriminate, astfel cauzele penale în privința acestora au fost disjunse din dosarul de bază în proceduri separate a acordului de recunoaștere a vinovăției, fiind remise în instanța de judecată pentru examinare în proceduri speciale. Totodată, al șaptelea învinuit nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii, cauza penală în privința acestuia urmând a fi examinată în procedură generală.

La moment, reieșind din complexitatea cazului și multitudinea de fapte cercetate în cadrul dosarului de bază, urmărirea penală continuă în privința altor agenți economici învinuiți de corupere activă și în privința angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA învinuiți de corupere pasivă și spălare de bani, precum și în privința reprezentanților agenților economici ce au participat în calitate de complici la comiterea coruperii pasive de către angajații Secției Teritoriale Bălți a AIPA prin oferirea posibilității transferării pe conturilor sale a mitei primite de la agenți economici pentru obținerea subvențiilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Un camion care transporta peste zece tone de scânduri pentru lădițe s-a răsturnat în raionul Sîngerei

Un camion care transporta peste zece tone de scânduri pentru lădițe s-a răsturnat pe un teren agricol din satul...

/VIDEO/ Locuitorii din Horodiște așteaptă o toamnă bogată și cu multe ploi

„Așteptăm ploi, dacă nu plouă e gata, nu se poate ara pământul, nu se poate face nimic, lucrările nu...
  sursa: cursbnm.md