fbpx
14.7 C
Бэлць
joi, septembrie 19, 2024

Ce planuri avea şeful Wagner pentru Şoigu şi Gherasimov

Citește și:

Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia să captureze doi dintre cei mai importanţi oficiali militari ruşi atunci când a lansat sâmbătă o revoltă de scurtă durată, notează miercuri Wall Street Journal, citând oficiali occidentali, scrie realitatea.md. 

Complotul lui Prigojin presupunea capturarea ministrului Apărării, Serghei Şoigu, şi a generalului de rang înalt al armatei Valeri Gherasimov, atunci când cei doi au vizitat o regiune de la graniţa cu Ucraina, a scris WSJ.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a aflat de plan cu două zile înainte ca acesta să fie pus în aplicare, forţându-l pe Prigojin să îşi schimbe planurile în ultimul moment şi să pornească în schimb un marş spre Moscova, potrivit raportului.

Mercenarii Wagner au preluat controlul asupra unei baze militare cheie din oraşul Rostov pe Don, iar trupele se apropiau de capitala rusă când Prigojin a pus capăt revoltei.

Întrebate despre raportul WSJ, două surse de securitate europene au declarat pentru CNN că, deşi este probabil ca Prigojin să îşi fi exprimat dorinţa de a captura liderii militari ruşi, nu s-a evaluat dacă acesta avea un plan credibil pentru a face acest lucru.

Au existat speculaţii cu privire la rolul senor comandanţi ruşi în momentul în care revolta s-a declanşat vineri seară. The New York Times, citând oficiali americani despre care spune că au fost informaţi de serviciile de informaţii americane, a relatat că comandantul forţelor aeriene ruse, generalul Serghei Surovikin, „avea cunoştinţe prealabile despre planurile lui Evgheni Prigojin de a se răzvrăti împotriva conducerii militare ruse”.

Surovikin a făcut apel la Prigojin să oprească revolta la scurt timp după ce aceasta a început, într-un mesaj video în care a lăsat să se înţeleagă că este de partea lui Putin, notează cnn.com.

Întrebat în legătură cu articolul din New York Times, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Vor fi acum multe speculaţii şi zvonuri în jurul acestor evenimente. Cred că acesta este doar un alt exemplu în acest sens”.

Un oficial european din domeniul serviciilor de informaţii a declarat pentru CNN că există indicii că oficiali de top din domeniul securităţii ruseşti aveau cunoştinţă de planurile lui Prigojin şi este posibil să nu fi transmis informaţii despre acestea, preferând să vadă cum se desfăşoară.

S-ar putea să fi ştiut şi să nu fi spus despre asta, [sau] să fi ştiut despre asta şi să fi decis să îl ajute să reuşească. Există câteva indicii. S-ar putea să fi existat cunoştinţe prealabile”, a declarat oficialul.

Chiar dacă revolta a eşuat, prestigiul lui Putin a fost afectat, a spus oficialul. „Dacă asta au vrut facţiunile, atunci asta au obţinut”.

Viktor Zolotov, directorul Gărzii Naţionale a Rusiei, a susţinut luni că înalţi oficiali ruşi ştiau de planurile lui Prigojin pentru o rebeliune, deoarece persoane apropiate şefului Wagner le-ar fi divulgat, a relatat agenţia media de stat rusă TASS. De asemenea, Zolotov a afirmat că revolta a fost „inspirată de serviciile de informaţii occidentale”, deoarece „ştiau cu săptămâni în avans”.

La începutul acestei săptămâni, CNN a relatat că oficialii serviciilor de informaţii americane au alcătuit o imagine detaliată şi precisă a planurilor lui Prigozhin înainte de rebeliunea sa de scurtă durată, inclusiv unde şi cum plănuia Wagner să avanseze.

Însă, potrivit unor surse familiare cu acest subiect, informaţiile erau atât de bine păstrate încât au fost împărtăşite doar cu aliaţi selectaţi, inclusiv cu înalţi oficiali britanici, şi nu la nivelul mai larg al NATO.

Disputa spectaculoasă a lui Prigojin cu înaltul comandament al Moscovei pare să fi pornit de la o declaraţie a Ministerului rus al Apărării că va angaja direct contractorii Wagner. Mişcarea ar fi dizolvat, în esenţă, operaţiunile profitabile ale lui Prigozin în Rusia. Prigojin a sosit marţi în Belarus, a declarat preşedintele ţării, Alexander Lukaşenko. Rusia susţine că Lukaşenko a intermediat acordul care a pus capăt rebeliunii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

  1. Secretul si scopul aceste operatiuni Pogojin îl cunosc exact puțini. Restul sunt zvonuri, opiii personale. Stalin era informat permanent de scopul lui Hitler, dar nu da crezare informatorilor și cekiștilor fiindcă avea un tratat de neagresiune cu Germania. Moscova și Berlinul aveau propriile planuri expansioniste fie împreună contra unei terțe tări, sau separat. Taina lor este în arhive, dacă sau mai păstrat acele documente. Chiar și mărturiile lui Rudolf Hess, a doua persoana din elita Berlinului. De ce a zburat în mai 1941 la Londra , apoi găsit stranguat după eliberarea din detentie la Berlin ???. acă unele state declarate NEUTRE, ar trebui să o demonstreze împreună cu întreg poporul, prin fapte concrete. Î baza principiilor coexistenței pașnice și neamesticului în afacerilor altor state… Conform principiilor OSCE, nu doar art 5 din Statutul NATO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Clubul de karate Budokan Florești: excelență și dedicare în sport. Au adunat în palmares peste 1000 de medalii

De 11 ani, Clubul de karate Budokan Florești adună în palmares peste 1000 de medalii la competiții internaționale și...

Ucraina roagă România să doboare dronele rusești care zboară în apropiere de spațiul românesc

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sybiha, a rugat partenerii români să analizeze posibilitatea de a doborî dronele rusești...
  sursa: cursbnm.md