fbpx
16.8 C
Бэлць
duminică, septembrie 8, 2024

Ce urmează pentru luptătorii de la Azovstal care s-au predat rușilor. Soția unui soldat a vorbit despre scrisoarea primită acum 2 zile

Citește și:

Azovstal, ultimul bastion apărat de forțele ucrainene în Mariupol, a intrat sub controlul Rusiei. Moscova a anunțat că oțelăria a fost „eliberată complet”, după ce și ultimii militari ucraineni s-ar fi predat, iar vestea a fost transmisă președintelui Vladimir Putin. Informația nu a fost confirmată și din surse independente. Familiile luptătorilor de la Azovatal care s-au predat, se tem pentru viețile acestora, scrie digi24.ro.

Aproape 2.500 de soldați ucraineni s-au predat la Azovstal, susțin rușii.

Așadar, în sudul Ucrainei, lupta pentru Mariupol pare să se fi încheiat. Ultimii luptători din combinatul Azovstal au primit ordin să depună armele, lucru care pune capăt confruntărilor intense.

Denis Prokopenko, comandantul Batalionului Azov: „După 86 de zile de apărare a Mariupolului, conducerea militară a dat ordinul de salvare a vieților și a sănătății militarilor garnizoanei și de a înceta apărarea orașului„.

Mesajul transmis de comandantul Batalionului Azov pecetluiește soarta ultimului punct de rezistență ucraineană din Mariupol. După lupte feroce, probabil cele mai intense din Ucraina, soldații din combinatul Azovstal au primit ordin să depună armele.

Denis Prokopenko – comandantul Batalionului Azov: „Indiferent de luptele grele, apărarea perimetrului și absența proviziilor, am subliniat mereu care au fost pentru noi cele mai importante trei condiții: civilii, răniții și morții. Civilii au fost evacuați. Răniții grav au primit ajutorul necesar și au fost evacuați. În ceea ce-i privește pe eroii căzuți, continuă procesul de scoatere a lor din combinat”.

La rândul său, un alt militar din Azovstal și-a luat la revedere de la locul care i-a fost casă în ultimele aproape trei luni. „Ei bine, asta-i tot. Vă mulțumesc din interiorul Azovstal, locul morții și vieții mele„, a scris el pe Twitter, unde a postat două fotografii făcute în oțelăria din Mariupol.

Rusia a anunțat că militarii vor fi tratați conform normelor internaționale, nu trebuie uitat că Moscova îi consideră combatanți neonaziști pe soldații din Batalionul Azov.

Zilele trecute, procurorul general al țării a cerut Curții Supreme declararea batalionului ca organizație teroristă. De aceea, familiile luptătorilor de la Azovatal care s-au predat, se tem pentru viețile acestora.

Sandra Krotevych, sora unui soldat de la Azovstal: „Mi-e teamă. Nu am încredere în Rusia. Tot ceea ce a promis (n.r: Rusia) nu a respectat niciodată. Așadar, singura mea speranță stă în organizațiile internaționale precum Crucea Roșie, care s-au angajat să fie acolo acum și să ajute. ONU, de exemplu, care este acolo”.

Dacă sunt acolo și își iau niște angajamente privind evacuarea răniților, de a ajuta militarii care sunt acolo, am speranța că Rusia își va îndeplini în sfârșit promisiunile și va acționa conform acordurilor militare, așa cum fac țările normale în timpul războiului.

Natalia Zarytska, soția unui soldat din Azovstal: „Soțul meu mi-a scris acum două zile și situația este cu adevărat grea și îngrozitoare. El este pe drum dintr-un iad în altul, de la oțelăria Azovstal, la o închisoare, în captivitate.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

  1. Doar o istorie independentă și sinceră ne va spune ce s-a întîmplat după 2014 în Ucraina. Mai ales după 24 februeie 2022 ..Nici acum nu e clar ce s-a întîmplat pe 22 iunie 1941, sau 14 iunie 1914. Cine a avuut nevoie de acele măceluri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

MEC s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare care ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare de la un liceu din capitală care ar...

Peste 1000 de persoane, angajate în câmpul muncii în luna august

În luna august 2024, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a facilitat angajarea a 1.103 persoane. Dintre acestea, 666 sunt...
  sursa: cursbnm.md