fbpx
13.2 C
Бэлць
luni, octombrie 7, 2024

Cine este profesoara din Bălți care s-a calificat pe locul doi la concursul „Profesorul anului”

Citește și:

Elena Vasilache, profesoara de limba engleză, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bălți, s-a clasat pe locul II la concursul național „Profesorul Anului”. 

Ceremonia festivă a fost organizată duminică, 6 octombrie. Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50 000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Cei de pe locul II au obținut câte 25 000 de lei și Diploma de onoare a Ministerului Educației și Cercetării, iar cei de pe locul III – câte 15 000 de lei și Diploma de onoare a Ministerului Educației și Cercetării.

La concurs au participat educatori, învățători și profesori din întreaga republică, iar din fiecare categorie au fost selectați câte trei câștigători.

Lista câștigătorilor la categoria „Profesorul anului”

Aria curriculară „Limba și comunicare”

Locul I – Drăgălina Mihalcean, profesoară de limba și literatura română, Instituția Publică Liceul Teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca.

Locul II – Elena Vasilache, profesoară de limba engleză, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bălți.

Locul III – Rodica Gotca, profesoară de limba și literatura română, Liceul Teoretic „Andrei Straistă” din orașul Anenii Noi.

Aria curriculară „Matematică și științe reale”

Locul I – Veaceslav Macrinici, profesor de fizică, Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Luca Caraciale” din municipiul Orhei.

Locul II – Dina Gumennaia, profesoară de chimie, Instituția Publică Liceul Teoretic „Constantin Popovici” din satul Nihoreni, raionul Râșcani.

Locul III – Dumitru Rusnac, profesor de fizică, Instituția Publică Gimnaziul „Sociteni” din raionul Ialoveni.

Lista câștigătorilor la categoria „Învățătorul anului”

Locul I – Mariana Crușnevschi, Instituția Publică Gimnaziul „Victor Dumbrăveanu” din satul Corlăteni, raionul Râșcani.

Locul II – Tatiana Midrigan, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Chișinău.

Locul III – Ștefan Surjenco, Instituția Publică Gimnaziul „Mihai Viteazul” din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă și Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din municipiul Tighina.

Lista câștigătorilor la categoria „Educatorul anului”

Locul I – Valentina Moscalo, Instituția de Educație Timpurie nr. 10 „Guguță” din raionul Râșcani.

Locul II – Ecaterina Cojocari, Instituția de Educație Timpurie nr. 8 „Andrieș” din municipiul Ceadâr-Lunga.

Locul III – Diana Vidrașco, Instituția de Educație Timpurie nr. 3 „Clopoțel” din municipiul Orhei.

Prima ediție a Concursului „Pedagogul anului” a fost organizată în anul 2006.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Afacerile lui Șor cu Guvernul Rusiei

Oligarhul fugar Ilan Șor a intrat în afaceri cu Guvernul Rusiei. RISE Moldova a descoperit că în perioada campaniei electorale...

Putin împlinește 72 de ani. Ce urări a primit președintele autocrat al Rusiei

„Dumnezeu să îl aibă în a sa pază pe ţar!” este una dintre primele urări publice de ziua preşedintelui...
  sursa: cursbnm.md