fbpx
17.7 C
Бэлць
sâmbătă, octombrie 5, 2024

Cum vor fi acordate compensațiile la căldură în acest an. Autoritățile vor acces la conturile bancare ale moldovenilor

Citește și:

În perioada rece din 2023-2024, compensațiile la căldură urmează să fi acordate după un nou mecanism. Este vorba de instituirea a două categorii de vulnerabilitate energetică – maximă și primară, potrivit proiectului de lege propus de președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul PAS, Dan Perciun, potrivit bani.md.

Dincolo de completarea categoriilor de vulnerabilitate, proiectul propune integrarea celor două instrumente de susținere a cetățenilor în perioada rece a anului, și anume – compensarea facturilor și ajutorul pentru perioada rece a anului – într-un mecanism unic. Autorul precizează că, în precedenta perioadă rece, aproximativ 170.000 de familii au beneficiat de ambele plăți, completând două cereri separate în două sisteme informaționale separate.

O altă problemă care va soluționată prin aplicarea prevederilor propuse este impactul redus al măsurii pentru locuitorii zonelor rurale care nu sunt racordați la surse de energie pentru încălzire. În funcție de circumstanțele gospodăriei, aceasta ar urma să beneficieze fie de compensație în factură, fie de o plată monetară din Fondul de Vulnerabilitate Energetică.

Adițional, pentru a avea o imagine mai bună a veniturilor familiei, se propune acordarea accesului la datele deținute de instituțiile bancare, birourile de credit și alte instituții financiare privind situația financiară a familiei. Aceasta măsură este imperativă în condițiile unei cote importante a muncii nedeclarate și subdeclarate în economia Republicii Moldova.

Pentru a implementa măsurile menționate, vor fi modificate Legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice și Legea cu privire la ajutorul social. Proiectul respectiv a fost examinat de membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie și va fi prezentat pentru dezbateri în ședința plenară a Parlamentului.

În sezonul de încălzire trecut compensațiile la căldură s-au acordat în funcție de gradul de vulnerabilitate: foarte mare, mare, mediu, scăzut și fără vulnerabilitate energetică.

Anul trecut, doar consumatori Termoelectrica au beneficiat de compensații la căldură în sumă de 808 milioane de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Luptă aprigă la Vocea României pentru interpretul Oleg Spînu. Cântărețul a întors patru scaune. Vezi pe cine a ales

Luptă aprigă la Vocea României pentru interpretul Oleg Spînu. Cântărețul de 16 ani din nordul țării a făcut senzație...

/METEO/ Nori și ploi puternice în unele regiuni. Câte grade vor fi astăzi

Pentru astăzi, 5 octombrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează cer noros, iar în unele regiuni va ploua puternic. În...
  sursa: cursbnm.md