Vadim Belous este președintele Judecătoriei Soroca. Conform datelor publicate în baza de date a judecătorilor Republicii Moldova, Belous este judecător începând cu anul 2000.
Din declarația de avere depusă la ANI pentru anul 2023, familia magistratului a încasat un venit de 1.138.285 de lei, din salarii, indemnizații și vânzarea unui automobil, cu 400.000 de lei mai mult decât în 2022.
La capitolul terenuri, Belous declară 2 intravilane, primul l-a obținut în urma deciziei Consiliului orășănesc Soroca din anul 2006. Este vorba despre un teren de șapte ari, care valorează aproape 55.000 de lei. Al doilea teren are o suprafață de 11 ari și a fost cumpărat în 2017, cu 60.000 de lei.
Familia judecătorului deține în proprietate cinci imobile. În 2017, a procurat trei imobile: o casă de 58,6 metri pătrați care valorează 70.000 de lei și 2 imobile declarate ca altă avere imobiliară de 18,5 metri pătrați și respectiv 25,8 metri pătrați, care împreună valorează aproape 40.000 de lei.
Un an mai târziu, în 2018, Belous devine proprietarul unei case de locuit de 159,3 metri pătrați, valoarea căreia ar fi de 800.000 de lei.
În declarația de avere se mai regăsește și un apartament de 68,8 metri pătrați, care a costat 26.880 de euro, echivalentul aproximativ de 520.000 de lei.
La capitolul automobile, judecătorul declară doar un mijloc de transport naval, Kayak ISO-6085, fabricat în 2022 și procurat în același an cu 5.600 de lei.
În declarația de avere, judecătorul mai declară mijloace financiare în conturi bancare de puțin peste 8000 de lei, iar la capitolul datorii, două împrumuturi accesate în 2021 pentru o perioadă de 5 ani, în sumă totală de 600.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Ghenadie Mîțu este numit în funcția de judecător din anul 2003. Pentru anul 2023, Mîțu a declarat un venit de 646.120 de lei, cu 270.000 de lei mai mult decât în anul 2022.
În declarația de avere, judecătorul indică un teren agricol de șase ari, care a fost procurat în 2009, cu doar 469 de lei.
La capitolul imobile, familia judecătorului declară șapte proprietăți. În 1994, Mîțu a devenit proprietarul unui apartament de 75,1 metri pătrați, pentru care a achitat suma de 104.655 de lei.
În 2005 a procurat un garaj de 25 de metri pătrați pentru care a achitat aproape 27.000 de lei. În 2010, judecătorul a primit sub formă de donație, 2 garaje de 26 de metri pătrați și respectiv de 11,6 metri pătrați, în valoare totală de peste 100.000 de lei. Un an mai târziu, în 2011, magistratul a obținut două imobile de 17,3 și respectiv 2,3 metri pătrați cu o valoare totală de aproape 19.000 de lei. Imobilele au fost obținute printr-o hotărâre de judecată.
Judecătorul a mai făcut o achiziție. Este vorba despre un apartement de 74,8 metri pătrați care a fost procurat în 2023, cu suma de 601.107 lei.
În proprietatea familiei Mîțu se regăsește doar un mijloc de transport, un autoturism de model Land Rover Freelander 2, fabricat în 2010 și procurat în 2021 cu suma de 8.600 de euro, aproximativ 170.000 de lei.
La capitolul cote-părți/acțiuni în capitalul social al unui agent economic, Mîțu delcară că este investitor la două companii. Este vorba despre Societatea pe Acțiuni „Cais”, activitatea căreia este intermedieri pentru vânzarea unui asortiment larg de mărfuri, dar și compania DAAC, o denumire incompletă, iar din această cauză nu am găsit informație despre activitatea de bază a companiei. De menționat că ambele firme au sediul la Chișinău.
Tot în 2023, Mîțu a luat un împrumut de la cetățenii Danilov Constantin și Danilov Valeria, suma de 619.500 de lei, pe care judecătorul trabuie să o reîntoarcă în decurs de 5 ani, cu 0 procente rata dobânzii.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Olga Jamba activează în sistemul judecătoresc începând cu anul 2011, iar din 2015 este numită în funcție de judecătoare la Judecătoria Soroca. Pentru anul 2023, Jamba a declarat un venit de 710.000 de lei, bani obținuți din salarii și indemnizații. Venitul declarat pentru anul 2023, este cu 220.000 de lei mai mic față de cel declarat în 2022.
La capitolul imobile, familia judecătoarei declară 2 apartamente. Primul apartament de 65,9 metri pătrați a fost primit sub formă de donație în anul 2020, valoarea căruia a fost de aproape 380.000 de lei, iar al doilea apartament de 97,5 metri pătrați a fost obținut în 2021, printr-un contract de schimb, fiind valorificat la suma de 417.804 de lei.
Analizând declarațiile depuse la ANI în perioada anilor 2016-2023, am identificat că Jamba, în anul 2017, a primit sub formă de donație, un apartament de 45 de metri pătrați, valoarea indicată fiind de doar 41.804 de lei, iar în 2021 a fost schimbat pe apartamentul de 97,5 metri pătrați menționat mai sus.
Familia Jamba are în proprietate trei autoturisme. Primul autoturism de model Peugeot Partner, fabricat în 2003, a fost procurat în 2015 cu suma de 5000 de euro. În 2019, familia a cumpărat un automobil de model Skoda Octavia, fabricată în 2006, pentru care au achitat suma de 3000 de euro. De mențioant, că ambele autoturisme sunt înscrise pe soțul judecătoarei, iar în declarația pentru anul 2019, automobilul Skoda Octavia apare cu locul înregistrării în România, acolo unde soțul magistratei activează la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galați.
În 2020, judecătoarea își procură un automobil de model Skoda Octavia, fabricată în 2009, valoarea căreia este de 80.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
În 2009, Ghenadie Purici a fost numit judecător la Judecătoria Ocnița, iar doi ani mai târziu, în 2011, a fost transferat la Judecătoria Soroca. Pentru anul 2023, acesta declară la ANI un venit de 609.368 de lei, bani obținuți din salarii și dobânzi, un venit cu 125.000 de lei mai mare decât cel din 2022.
Familia Purici deține două imobile pe care le-au primit donație. Este vorba despre un apartament de 49,6 metri pătrați pe care soții l-au obținut în 2018, care ar valora doar 55.000 de lei, în timp ce valaorea de piață este de 290.000 de lei.
Diferența a fost justificată ca efect a inflației. Iar în 2023, familia judecătorului a obținut 1/3 dintr-o casă de locuit cu suprafața de 111 metri pătrați, valaorea de piață a case fiind de doar 68.969 de lei.
Familia judecătorului deține un automobil de model Nissan Qashqai, fabricat în 2017 și procurat în 2019 cu 215.000 de lei.
La capitolul active financiare în țară și peste hotare, familia Purici are nouă conturi bancare în care deține puțin peste 900.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Rosița Rusu-Parii a fost numită în funcție de judecătoare în 2017. Pentru anul 2023, judecătorarea a declarat un venit de 689.456 de lei, bani obținuți din salarii, donații și indemnizații, cu peste 200.000 de lei mai mult decât venitul declarat pentru anul 2022.
Anul trecut, familia judecătoarei a procurat un teren agricol de 15 ari cu doar 10.000 de lei, pe când prețul de piață indicat este de 60.000 de lei, diferența a fost justificată prin faptul că acest teren a fost procurat de la rude.
Judecătoarea mai deține în proprietate un apartament de 71,4 metri pătrați pe care l-a procurat în anul 1995 prin abitație și care ar valora doar 90.000 de lei.
La capitolul autoturisme, familia conduce un automobil de marca Mitsubishi Colt, fabricat în 2007 și procurată în 2017 cu suma de 85.000 de lei. Al doilea automobil în proprietatea magistratei este o Toyota Prius, fabricată în 2008 și procurată în 2020 cu aproape 120.000 de lei.
În perioada 2021-2023, familia judecătoarei a accesat nouă credite în sumă totală de aproape 300.000 de mii de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Ghenadie Tocaiuc este judecător în cadrul Judecătoriei Soroca. Pentru anul 2023, magistratul a declarat un venit de 400.000 de lei, bani obținuți din salarii și indemnizații, un venit aproximativ cu cel declarat la ANI pentru anul 2022.
În declarația de avere depusă la ANI pentru anul 2023, în proprietatea familiei judecătorului se regăsesc două terenuri agricole, ambele primite donație în 2017. Terenurile au o suprafață totală de 1,75 hectare și o valoare indicată de 23.000 de lei.
Familia Tocaiuc deține în proprietate un apartament de 69 metri pătrați pe care l-au obținut prin donație în anul 2009, locuința are o valoare estimată la aproape 190.000 de lei.
În anul 2022, Tocaiuc declară că a procurat un automobil de model Skoda Superb, fabricată în 2018, iar valoarea acestuia ar fi de 320.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Cristina Botnaru a fost numită în funcție de judecătoare în anul 2017. Conform declarației de avere depusă la ANI pentru anul 2023, magistrata declară un venit de 420.000 de lei, bani obținuți din salarii, dobânzi și indemnizații pentru copii, un venit aproximativ cu cel din 2022.
Familia magistratei deține un apartament de 80,4 metri pătrați pe care l-a obținut prin donație în anul 2006, iar valoarea indicată este de doar 85.000 de lei.
La capitolul autoturisme, judecătoarea declară un automobil de model Honda Jazz, fabricat în anul 2006 și procurat în 2012 cu suma de 60.800 de lei.
Familia Botnaru deține și două active bancare în sumă totală de peste 400.000 de lei, iar la capitolul datorii declară un împrumut de 50.000 de lei, pe care l-a accesat în anul 2023 pentru o perioadă de doi ani.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Lina Popescu a fost numită în funcția de judecătoare în anul 2020. Anterior Popescu a activat în mai multe instituții publice în calitate de asistentă judiciară, grifieră și juristă. Pentru anul 2023, Popescu a delcarat un venit de 400.000 de lei, bani obținuți din salariu, indemnizație, pensie pentru dizabilitate și alocație pentru copil, un venit cu peste 150.000 de lei mai puțin decât venitul declarat pentru anul 2022, când acesta a fost de 570.000 de lei.
Conform declarației de avere depusă la ANI, Popescu este proprietara a 50% dintr-un intravilan de 600 de metri pătrați, pe care l-a obținut în anul 2012.
Familia Popescu deține un apartament de 65,5 metri pătrați pe care l-au cumpărat în anul 2022 cu puțin peste 600.000 de lei.
La capitolul autoturisme, magistrata declară un automobil de Renault Megane, fabricat în anul 2015 și procurat în 2021 cu doar 5000 de lei.
Popescu declară un împrumut de 10.000 de euro, accesat în anul 2022 de la Gheorghe Cernogal pentru o perioadă de 10 ani.
De menționat, că în luna iulie 2024, ANI a dispus și un act de constatare, unde a analizat veniturile magistratei, în cele din urmă inspectorii de integritate au constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, manifestat prin includerea eronată/ incompletă a datelor în declarațiile de avere și interese personale pentru anii 2021-2022.
Vezi actul de constatare aici.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Alexandru Zadorojniuc a fost numit în funcție de judecător la Judecătoria Soroca în anul 2019. Pentru anul 2023, magistratul declară un venit de 390.000 de lei, cu aproape 90.000 de lei mai mult decât venitul declarat la ANI pentru anul 2022.
Familia Zadorojniuc are în proprietate trei imobile, două apartamente și o casă. Primul apartament de 51,7 metri pătrați, familia magistratului a intrat în posesie în anul 2003, fiind valorificat la suma de puțin peste 70.000 de lei. Cel de-al doilea apartament, familia l-a obținut în anul 2016, acesta are o suprafață de 32,2 metri pătrați și valorează 164.000 de lei. În declarația de avere depusă la ANI, se mai regăsește o casă de locuit de 63,9 metri pătrați, pe care au primit-o donație în anul 2019, fără a fi indicată valoarea acesteia.
La capitolul autoturisme, judecătorul declară un automobil de model Mercedes E200, fabricat în anul 2015 și procurat în anul 2021 cu suma de 300.000 de lei.
Magistratul declară și două datorii, este vorba despre un împrumut de 7000 de euro de la Trofim Zburlea, pe care l-a accesat în anul 2021 pentru o perioadă de patru ani, iar al doile-a împrumut este un credit bancar, pe care l-a accesat în anul 2023 pentru o perioadă de un an, valoarea căruia este de 10.215 lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Ludmila Cocier a fost numită în funcție de judecătoare în anul 2011. Pentru anul 2023, judecătoarea declară un venit de aproape 1,8 milioane de lei, bani obținuți din dividente, depozite bancare, vânzarea unui automobil și indemnizații, un venit aproximativ cu cel declarat pentru anul 2022.
De mențioant că, judecătoarea nu a declarat salariul de la Judecătoria Soroca pe care l-a obținut pe parcursul anului 2023. Astfel, pe baza de date a magistraților, identificăm că judecătoarea a fost suspendată temporar din funcție pentru o perioadă de aproape trei ani, începând cu luna aprilie 2021, motivul, concediu de îngrijirea copilului.
În declarația de avere depusă la ANI pentru anul 2023, judecătoarea declară două apartamente. Primul apartament de 51,2 metri pătrați, magistrata l-a obținut în anul 2016, valoarea căruia este 30.160 de euro. Al doile-a apartament are o suprafață de 70,7 metri pătrați, pe care familia magistratei l-a cumpărat 2019 cu suma de 790.000 de lei, iar valoarea de piață indicată este de 850.000 de lei, diferența nu a fost justificată.
La categoria bunuri mobile, familia magistratei declară două automobile pe care le-a procurat în anul 2022. Este vorba despre un autoturism de model Honda Accord, fabricat în anul 2019 pentru care au achitat suma de 280.000 de lei, la moment, prețul unui astfel de automobil pe siteurile de vânzări auto, începe de la 350.000 de lei. Al doile-a automobil este de model Honda CR-V, fabricat în anul 2021 și procurat cu suma de 500.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Elena Marandici a fost numită în funcție de judecătoare în anul 2019. Pentru anul 2023, magistrata a declarat la ANI un venit de 400.000 de lei, bani obținuți din salarii, indemnizații și alocație.
Familia judecătoarei are în prorpietate un apartament de 67,8 metri pătrați pe care l-au procurat în anul 2021 cu suma de 51.675 de euro
În declarația de avere, magistrata a indicat trei bunuri mobile. Este vorba despre o remorcă individuală, fabricată în anul 1999 și procurată în anul 2014 cu suma de 8000 de lei.
În 2021, familia magistratei a accesat două credite în sumă totală de peste 700.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Dinu Brașoveanu a fost numit în funcție de judecător în anul 2019. Pentru anul 2023, magistratul a declarat la ANI un venit de 747.000 de lei, bani obținuți din salarii și indemnizații, cu peste 200.000 de lei mai mult decât venitul din 2022.
Conform declarației de avere depusă la ANI pentru anul 2023, Brașoveanu declară un teren de 36 de ari, pe care l-a primit donație în anul 2004, valoarea căruia este 13.106 lei.
Tot în 2004, magistratul a mai primit donație un imobil de 426 de metri pătrați, din categoria „Altă avere imobiliară” care valorează aproape jumătate de milion de lei. La fel, în 2004 a primit donație un spațiu comercial de 262,5 metri pătrați, valoarea căruia este de 100.000 de lei, dar și un garaj de 25 de metri pătrați, care valorează 8000 de lei.
În anul 2021, familia judecătorului devine proprietarul unui apartament de 71,5 metri pătrați, pentru care au achitat 637.200 de lei.
La capitolul bunuri mobile, familia magistratului deține două automobile de marca Wolkswagen, un Wolkswagen B5+ fabricat în 2002 și procurat în anul 2019 cu suma de 50.000 de lei, iar al doilea este un Wolkswagen B5, fabricat în anul 2004 și procurat în 2023 cu aceeași sumă de 50.000 de lei.
Familia judecătorului declară și patru credite bancare în valoare totală de 700.000 de lei.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Cristina Popa a fost numită judecătoare la Judecătoria Soroca în 2024. Conform declarației de avere depuse la ANI pentru anul 2023, familia Popa a avut un venit de aproape 600.000 de lei, obținuți din salariile soților, donații și indemnizații.
La capitolul donații, Popa mai declară că soțul ei a primit de la tatăl lui, oi, valoare lor a fost estimată la 125.000 de lei.
Conform declarației de avere, Popa deține trei imobile, un apartament de 59 metri pătrați pe care l-a procurat în 2022, cu 59.000 de euro, o casă de 121,5 metri pătrați pe care a obținut-o prin abitație și un alt apartament de aproape 20 de metri pătrați pe care l-a procurat în 2014, cu 85.000 de lei, valaore de piață fiind de 200.000 de lei. Diferența a fost justificată prin faptul că apartamentul a avut nevoie de reparații.
În 2018, judecătoarea și-a procurat un autoturism de model Skoda Fabia, anul fabricației 2011, cu doar 10.000 de lei, în timp ce prețul de piață era de 60.000 de lei. Diferența a justificat-o prin necesitatea de reparație.
Vezi declarația de avere pentru anul 2023 aici.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram
[…] Citește articolul integral aici – tvn.md […]
[…] Vadim Belous este președintele Judecătoriei Soroca. Conform declarației de avere depusă la ANI pentru anul 2023, familia Belous a încasat un venit de 1.138.285 de lei, din salarii, indemnizații și vânzarea unui automobil, cu 400.000 de lei mai mult decât în 2022. De asemenea, Vadim Belous declară două intravilane. Este vorba despre un teren de șapte ari de aproximativ 55.000 de lei și un teren are o suprafață de 11 ari de 60.000 de lei, transmite SafeNews.md, cu referire la tvn.md. […]
[…] De asemenea, Vadim Belous declară două intravilane. Este vorba despre un teren de șapte ari de aproximativ 55.000 de lei și un teren are o suprafață de 11 ari de 60.000 de lei, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la tvn.md. […]