fbpx
27.3 C
Бэлць
vineri, septembrie 6, 2024

Oazu Nantoi accidentat în timpul unui salt cu parașuta. Primele declarații ale deputatului

Citește și:

Deputatul PAS, Oazu Nantoi, în vârstă de 73 ani, ajuns la spital, după ce s-a accidentat în timpul unui salt cu parașuta, în regiunea Montană, Bulgaria.

Acesta a fost transportat astăzi, 26 iulie, cu un echipaj SMURD terestru în Republica Moldova. Într-o postare pe o rețea de socializare, Nantoi a precizat că trauma nu e gravă, iar reabilitarea ar putea fi mai scurtă decât s-a crezut inițial.

La 24 iulie, participând la Cupa Europei de Est – Precizia aterizării, etapa din Bulgaria, în urma unui salt cu parașuta am suportat o traumă la aterizare. Investigațiile medicale locale au indicat că este necesară transportarea mea acasă într-o poziție orizontală și fixată. Deoarece caracterul traumei nu mi-a permis să revin în Moldova la volanul propriei mașini, am apelat la asistența unui echipaj SMURD terestru. Investigațiile adiționale în Chișinău au relevat că trauma nu e gravă, iar reabilitarea ar putea fi mai scurtă decât s-a crezut inițial. Totodată, aș vrea să aduc mulțumiri tuturor oamenilor buni care și-au manifestat compasiunea și considerația în legătură cu acest incident nefericit”, a scris deputatul pe Facebook.

Oazu Nantoi este pasionat de parașutism și îl practică din 1966, făcând o pauză de 31 ani și revenind la această activitate în anul 2004. Deputatul este și vicepreședintele Federației de Parașutism din Republica Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Locuitorii din Horodiște așteaptă o toamnă bogată și cu multe ploi

„Așteptăm ploi, dacă nu plouă e gata, nu se poate ara pământul, nu se poate face nimic, lucrările nu...

Vladimir Putin se prăbușește în sondaje, după incursiunea ucraineană din Kursk

Popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în scădere, la o lună după ce Ucraina a lansat o ofensivă surpriză...
  sursa: cursbnm.md