fbpx
13.5 C
Бэлць
marți, octombrie 15, 2024

Paznic din Lipcani, Briceni – în judecată: a descărcat de pe Torrent 13.000 imagini și filmulețe cu pornografie infantilă

Citește și:

Un bărbat din Lipcani, Briceni va compărea în fața judecătorilor pentru descărcarea a peste 13.500 fotografii și filmulețe cu pornografie infantilă.

Bărbatul cu vârsta de peste 40 de ani le-a descărcat în calculatorul portabil, în perioada anilor 2022-2023 atunci când muncea în calitate de paznic. Așa cum acesta a folosit pentru descărcarea lor programul BitTorrent, fișierele au fost astfel în mod automatizat distribuite și altor persoane care erau în căutarea acestora.

Prin urmare, sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice au ridicat de la bărbat calculatorul care conținea fișierele ilegale ce reprezentau copii implicați în activități sexuale explicite, real sau simulare, precum și care îi reprezentau de manieră obscenă.

Deși acesta a încercat să-și nege responsabilitatea, oamenii legii au stabilit inclusiv faptul că în orele în care au fost descărcate fișierele, soția inculpatului audia cursuri de formare profesională într-o altă locație. Drept rezultat al investigațiilor penale, procuratura specializată i-a prezentat acestuia învinuirea și a trimis dosarul în judecată pentru comiterea pornografiei infantile.

Potrivit Codului penal, pornografia infantilă se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani; iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Urmare a dosarelor penale trimise în judecată de procuratura specializată, în 2023 în fost condamnate 15 persoane vinovate de pornografie infantilă. În context, procurorii PCCOCS atenționează adulții să evite accesarea și descărcarea materialelor cu copii implicați în activități sexuale sau imagini cu reprezentarea organelor genitale în formă obscenă ale persoanelor de până la 18 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Un bărbat din raionul Rîșcani de negăsit. A dispărut de aproape o lună

Bărbatul din imagine este căutat de oamenii legii după ce a plecat de la stâna din extravilanul satului Recea,...

UE impune limite mai stricte pentru poluarea aerului

Miniştrii mediului din Uniunea Europeană, reuniţi luni la Luxemburg, au aprobat oficial obiective mai stricte privind poluarea aerului, care...
  sursa: cursbnm.md