fbpx
20.1 C
Бэлць
marți, octombrie 8, 2024

Percheziții la un procuror și la un șef de post vamal: sunt vizați într-un dosar de îmbogățire ilicită

Citește și:

Procuratura Anticorupție anunță că în luna septembrie și octombrie 2024, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul îmbogățirii ilicite.

În cadrul urmăririi penale, care a fost inițiată în baza unei plângeri, s-a stabilit că subiecții vizați (procuror în Procuratura municipiului Chișinău și șef de Post Vamal din cadrul Biroului Vamal Centru al Serviciului Vamal), fiind soți, începând cu perioada anului 2016 până în prezent, dețin prin intermediul rudelor apropiate și terților, mai multe mijloace de transport de lux, precum și un imobil locativ, amplasat într-o zonă de elită a municipiului Chișinău, care este evaluată la suma de peste 12 milioane MDL, stabilindu-se în acest sens, conform investigațiilor preliminare, că valoarea cumulativă a acestor bunuri, depășesc substanțial veniturile legal dobândite și declarate de subiecți și membrii familiei pentru aceeași perioadă. 

În rezultatul efectuării acțiunilor procesuale de percheziție, de la subiecții cercetați, dar și de la rudele acestora, au fost ridicate documente, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală.

Subiecților le-au fost atribuite statute procedurale de bănuit și învinuit, ambii negând vinovăția în cele imputate, fiind cercetați în continuare în stare de libertate.

Procuratura Anticorupție urmează să efectueze mai multe acțiuni suplimentare de urmărire penală pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei, în vederea adoptării unei hotărâri în condițiile legii, despre care publicul va fi informat.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Forţele ruse au intrat în suburbiile oraşului Toreţk, anunţă armata ucraineană

Forţele ruse au intrat în suburbiile oraşului Toreţk, aflat pe linia frontului din estul Ucrainei, a anunţat luni noaptea...

/VIDEO/ Cum avem grijă de vedere, în era digitală. Cu ce recomandări vin medicii

Sănătatea ochilor este primordială pentru oameni. „Nu văd, vreau să intru undeva, dar până când nu (n.r. Nu am verificat...
  sursa: cursbnm.md