fbpx
21.4 C
Бэлць
joi, septembrie 19, 2024

Prinţesa Kate şi-a reluat activităţile oficiale după încheierea şedinţelor de chimioterapie

Citește și:

Prinţesa Kate a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale casei regale britanice, la doar câteva zile după ce a anunţat încheierea şedinţelor sale de chimioterapie, informează agenția AFP, citată de g4media.ro.

Soţia prinţului William, moştenitorul tronului britanic, a apărut astfel în registrul oficial al angajamentelor familiei regale pentru prima dată după ziua de 9 septembrie, când a anunţat într-o înregistrare video finalizarea tratamentului său medical.

„Prinţesa de Wales a patronat în această după-amiază o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă la Castelul Windsor”, situat la vest de Londra, precizează un mesaj publicat marţi seară.

Potrivit mai multor mass-media britanice, este vorba despre prima activitate oficială din acest an pentru prinţesa de 42 de ani, al cărei program de lucru va trebui să rămână simplificat în perioada imediat următoare.

Prinţesa de Wales, ale cărei apariţii publice sunt examinate cu mare atenţie de presă, a dispărut brusc din peisajul mediatic după Crăciunul din 2023.

După ce a fost spitalizată în ianuarie 2024 pentru „o intervenţie chirurgicală abdominală”, ea a anunţat în luna martie că a fost diagnosticată cu cancer, fără să precizeze natura acestuia.

Prinţesa Kate a reapărut în public pentru prima dată pe 15 iunie, cu ocazia paradei Trooping the Colour, o ceremonie organizată în fiecare an pentru a marca ziua de naştere a regelui britanic. Ea a fost ovaţionată atunci de mulţimea de spectatori în timp ce s-a aflat în balconul oficial al Palatului Buckingham, alături de familia regală.

Apoi, prinţesa Kate a asistat la finala masculină de la Wimbledon, la începutul lunii iulie, unde i-a înmânat trofeul jucătorului care a câştigat turneul, spaniolul Carlos Alcaraz.

Pe 9 septembrie, ziua în care a anunţat că a încheiat tratamentul de chimioterapie, prinţesa Kate a declarat că aşteaptă „cu nerăbdare să se întoarcă la muncă şi să întreprindă activităţi publice în lunile următoare”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Ursula von der Leyen urmează să efectueze o vizită în Ucraina, pe care UE vrea să o ”ajute” să ”treacă peste” această iarnă din...

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen urmează să efectueze vineri o vizită în Ucraina, unde se întâlneşte cu...

Inspectorii ANSA au inițiat un control inopinat la liceul unde a fost înregistrată o toxiinfecție alimentară

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a inițiat un control inopinant la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, unde...
  sursa: cursbnm.md