fbpx
18.7 C
Бэлць
duminică, octombrie 6, 2024

Secretarul general al Guvernului, Artur Mija: „Prioritatea zero este să avem alegeri libere și corecte”

Citește și:

Instituțiile statului nu vor tolera tentativele de subminare a democrației și ordinii constituționale în cadrul scrutinului din 5 noiembrie curent, iar orice încercare de a denatura votul cetățenilor va fi sancționată. În cadrul unei conferințe de presă, secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a vorbit despre acțiunile întreprinse de Executiv pentru evitarea fraudelor electorale.

„Prioritatea zero este să avem alegeri libere și corecte. De aceea, instituțiile statului vor veghea strict desfășurarea alegerilor, astfel încât fiecare vot să fie respectat, iar procesul democratic să fie consolidat. Vom sancționa dur orice încercare de furt al votului, de influențare a alegerilor din afara țării și orice implicare de bani murdari care pot denatura alegerile și rezultatul acestora. Statul trebuie să se asigure că voința reală a cetățenilor este respectată și garantată”, a spus secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

Potrivit șefului Cancelariei de Stat, în scopul coordonării și monitorizării acțiunilor administrației publice centrale și locale, prin decizia prim-ministrului, a fost instituit Grupul de lucru interinstituțional pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare bunei desfășurări a scrutinului din 5 noiembrie 2023. Grupul este compus din reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Audiovizualului, Serviciului de Informații și Securitate, Biroului Național de Statistică, Agenției Servicii Publice, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Justiției, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.  

În cadrul celor două ședințe de lucru, desfășurate până în prezent, membrii grupului au decis că instituțiile statului vor oferi Comisiei Electorale Centrale sprijinul necesar pentru verificarea legalității finanțării campaniilor electorale, iar tranzacțiile dubioase din afara țării vor fi investigate de instituțiile responsabile. În același timp, structurile locale ale poliției vor investiga orice fraudă depistată, iar Inspectoratul General de Poliție va colabora cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale și ai  Agenției Naționale Transport Auto pentru prevenirea transportului ilegal și verificarea vehiculelor auto. Totodată, Guvernul nu va admite utilizarea resurselor administrative și nu va permite implicarea funcționarilor publici în campania electorală, în orele de serviciu.

Secretarul general al Guvernului a îndemnat cetățenii să se informeze doar din surse oficiale, în contextul dezinformării și știrilor false apărute în spațiul public, și să semnaleze autorităților responsabile orice situație potențială de fraudare, mită electorală sau corupere a alegătorilor.

Campania electorală va începe pe data de 6 octombrie curent, iar pe 5 noiembrie în Republica Moldova se vor desfășura alegerile generale locale. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

20 de școli din țară au primit microbuze noi, achiziționate cu suportul Guvernului României

20 de microbuze noi, achiziționate cu ajutorul Guvernului României, vor ajunge în școlile din Republica Moldova. La evenimentul de distribuire...

Regiunea Odessa a fost atacată de drone: un bărbat a fost internat în spital, depozite și camioane au luat foc

Noaptea trecută, regiunea Odesa a fost atacată cu drone și rachete balistice. Atacurile au fost efectuate de pe teritoriul Crimeei....
  sursa: cursbnm.md