fbpx
16.8 C
Бэлць
duminică, septembrie 8, 2024

UNICEF: Peste 29.000 de copii au ajuns în Armenia din Nagorno-Karabah

Citește și:

Peste 29.000 de copii se numără printre persoanele strămutate din Nagorno-Karabah care au sosit în Armenia, a dezvăluit luni Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care a înfiinţat un „spaţiu sigur” pentru familiile cu copii în oraşul Goris din sud-vestul ţării, transmite EFE, citat de agerpres.ro.

Guvernul armean a anunţat cu o zi în urmă ca aproape încheiat exodul armenilor din enclava de pe teritoriul azer, odată cu sosirea într-o săptămână a mai mult de 100.000 de persoane, potrivit lui Nazeli Baghdasarian, purtătoarea de cuvânt a premierului Nikol Paşinian.

UNICEF, în date care se referă la ziua de vineri, indicase un număr de 98.625 persoane strămutate, iar „dintre acestea, se estimează că 29.000 sunt copii”, a precizat organizaţia, în Italia, într-un comunicat.

La Goris sunt primiţi în fiecare zi circa 300 de copii şi părinţii lor. „Centrul oferă un spaţiu de joacă pentru copii, un spaţiu pentru alăptare şi sprijin pediatric pentru rezolvarea celor mai grave probleme”, adaugă comunicatul.

„De asemenea, am furnizat autorităţilor sanitare medicamente esenţiale şi provizii pentru copii, care au fost distribuite centrelor de sănătate din zonele cu cea mai mare concentraţie de persoane strămutate, iar 15 unităţi biosanitare mobile au fost amplasate în apropierea centrelor de înregistrare din Goris şi Vayk”, a explicat UNICEF Italia.

În plus, „truse de igienă au fost livrate celor 100 de familii înscrise la centrul de coordonare recent înfiinţat la Erevan” şi „mai multe provizii vor ajunge astăzi în Armenia şi vor fi distribuite de UNICEF copiilor şi familiilor strămutate”.

„Siguranţa şi protecţia copiilor afectaţi de această situaţie sunt esenţiale. Îndemnăm toate părţile implicate şi pe cei care le influenţează să pună siguranţa şi supravieţuirea copiilor mai presus de orice alte considerente”, a cerut UNICEF.

Potrivit cifrelor oficiale, înainte de exodul care a început la 24 septembrie, populaţia din Nagorno-Karabah era de aproximativ 120.000 de locuitori. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

MEC s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare care ar fi transmis mai multe mesaje propagandistice

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul unei profesoare de la un liceu din capitală care ar...

Peste 1000 de persoane, angajate în câmpul muncii în luna august

În luna august 2024, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a facilitat angajarea a 1.103 persoane. Dintre acestea, 666 sunt...
  sursa: cursbnm.md