fbpx
12.6 C
Бэлць
joi, octombrie 3, 2024

/VIDEO/ Cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei. Peste 200 kg de heroină din Iran au fost arse

Citește și:

Peste 200 kg de heroină, aduse prin contrabandă din Iran, au fost arse de oamenii legii. Aceasta este cea mai mare captură de heroină din istoria Republicii Moldova.

Cele 218,4 kg de heroină, ambalate în peste 1090 de pachete de polimer, a fost nimicită ulterior formării unei comisii cu participarea ofițerilor din cadrul Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, procurorilor PCCOCS, ofițerilor INI cu sprijinul SIS.

Procedura a urmat contestărilor depuse de cei doi cetățeni din Turcia, la Curtea de Apel Chișinău, condamnați la 6 și 11 ani închisoare, după ce și-au recunoscut vinovăția. Ulterior, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a emis titlu executoriu în toamna lui 2022 privind nimicirea heroinei, ca și corp delict anexat la dosarul de contrabandă. Procedura a fost pusă în executare în baza dispoziției șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), după care au urmat interpelări la entitățile vizate, astfel încât procedura a avut loc miercuri, în Chișinău, la Centrala electrică cu termoficare a societății pe acțiuni Termoelectrica. Totodată, procedura nimicii celei mai mari capturi de heroină din istoria Moldovei a fost documentată video.

În ceea ce privește implicarea altor persoane în schema de contrabandă, urmărirea penală continuă, spun oamenii legii.

Amintim că, în decembrie 2021, doi cetățeni turci au fost condamnați la 11 și 6 ani de detenție în dosarul contrabandei cu 200 kg de heroină din Iran. Activitatea de documentare a grupării s-a desfășurat începând din toamna lui 2020. Potrivit materialelor dosarului, heroina urma să fie livrată în statele Uniunii Europene.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

O moldoveancă a fost ucisă în atacul terorist din Israel. Avea o fetiță de 6 ani

O cetățeană a Republicii Moldova a decedat în Yaffo, Tel Aviv, în urma atacului terorist din Israel, produs în...

/VIDEO/ Bălțiul are parteneri noi pentru dezvoltare. O delegație din Malta și din România au vizitat astăzi orașul

Bălțiul a găzduit o delegație de oaspeți din Malta și din România. ALEXANDR PETKOV, primarul mun. Bălți: „Astăzi noi am...
  sursa: cursbnm.md