Un loc de parcare a fost suficient pentru a declanșa o bătaie între vecini, în care fostul șef secției urmărire penală din Sîngerei este acuzat că și-a atacat vecinul. Incidentul – cu urme de sânge, multiple versiuni și martori – scoate în evidență nu doar agresiunea fizică. Victima spune că ancheta bate pasul pe loc, iar autoritățile par să trateze cazul cu superficialitate.
Scandalul a avut loc pe 6 mai, chiar de Ziua Orașului Sîngerei. Totul a pornit de la o banală parcare blocată. Ion Creangă, unul dintre vecini, povestește că a fost agresat fizic de Iurie Harea, fost șef secție urmărire penală a IP Sîngerei , chiar în scara blocului.
ION CREANGĂ, victima: „Ei m-au așteptat la scară și s-a început. Cât am discutat jos, nu a durat mai mult de trei minute, a bătut vecina, fata a dorit să iasă, eu am dat-o la o parte și am ieșit eu, bărbatul și-a împins femeia în apartament și a început să mă bată.”
La mai bine de o lună de la agresiune, victima susține că autoritățile întârzie în mod suspect cercetarea cazului. Mai mult, el spune că medicii legiști nu i-ar fi introdus în raportul oficial toate traumele.
ION CREANGĂ, victima: „Acum medicii, legistul zice că, mâna nu a fost crăpată. Cum, chirurgul a văzut că, este leziune gravă și a pus-o în gips, ăsta zice că nu a fost, cum să înțeleg? Este cumătrism? Vor să tergiverseze cazul? Polițistul mi-a spus că, a deschis dosar penal, vedem la ce concluzii se vor ajunge. Sunt anii ’90 înapoi sau cum? Nu am avut nimic cu dânsul, îmi este vecin. Vreau să fie dreptate, să văd de ce ei m-au bătut?”
Soția victimei acuză instituțiile statului de tergiversarea anchetei inițiate pe acest caz.
CRISTINA CREANGĂ, soția victimei: „Totul este, nu înțelegem care este motivul și de ce totul se întinde, vor să astupe toate urmele. Aproape după o lună de zile, s-a trezit că, eu am înjurat-o în seara aceea, cu cuvinte murdare, sunt martori care au văzut și au auzit că, nu au fost lucrurile astea, dar, fie cum spune, departe nu va ajunge cu astfel de minciuni, păcat că, lucrează în așa o sferă și umblă cu minciuna. Am fost citată de poliție și am achitat amenda.”
Martoii incidentului spun că un prieten al lui Harea a fost primul care a recurs la violență.
INA, vecina: „Eu când am coborât, am văzut o baltă de sânge, zici că s-a tăiat un porc.”
Iurie Harea, fostul șef secției urmărire penală al Inspectoratului de Poliție din Sîngerei a refuzat să discute cu presa.
„Nu am eu treabă cu bătaia. Nu l-ați bătut? Nu am treabă. -Da de ce apăreți în video? -Recunoașteți sau nu că l-ați bătut? Nu. -Du-te și îți caută de treabă. Da în video de ce apăreți?”
Până la publicarea materialului, autoritățile nu au oferit detalii despre stadiul anchetei. Cazul este „în lucru”, asta ne-a declarat Lilia Harea, soția lui Iurie Harea, care este ofițeră de presă în incinta Inspectoratului de Poliție din Sîngerei.
LILIA HAREA, purtătoarea de cuvânt a IP Sîngerei: „Este înregistrat, da și este în lucru, se documentează.”
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.