fbpx
22.6 C
Бэлць
joi, septembrie 19, 2024

/VIDEO/ Oficiul Medicilor de Familie Gordinești din raionul Edineț de zece ani este într-o stare deplorabilă

Citește și:

Oficiul Medicilor de Familie Gordinești din raionul Edineț este într-o stare deplorabilă. Cupola de la intrare poate să se prăbușească în orice moment, iar cea mai mare parte a clădirii este plină de fisuri. Nici condiții pentru pacienți practic nu sunt.

Oamenii din Gordinești spun că starea punctului medical demult este deplorabilă.

„De când eu sunt aici pot să zic că punctul acesta reparație nu știu, nu a avut. Era vorba să-l mute și să facă și tot nu s-a făcut până în timpul de față așa și șade. Sănătatea dacă nu ai unde și…, sunt iaca sate împrejur și ambulanță (au), chiar Feteștiul e de o zvârlitură de Bălți, da acolo și ambulanțele, o picurătoare, ori de acestea, dacă îți pune o picurătoare, ai unde ședea pe un pat, da aici, așa cum este.”

„Când am intrat înăuntru, îmi trebuia un certificat, când m-am uitat la podul acela cela ce crăpături are, m-am uitat Doamne ferește. Avea să cad în cap. Mai tare te calicești decât te lecuiești.”

„Nu arată chiar bine. Tot e demult, tot e demult așa răschiat înăuntru mai merge, da afară aici la intrare îi foarte urât.”

„Așa stau, da ce o să facă? Dacă omul e bolnav unde o să se ducă. Situația e agravată. Ați văzut și singuri, ar fi de dorit ca guvernarea și toți acei de la conducere să mai iasă oleacă de prin cabinet și să mai vadă cum mai trăiește lumea și la sate.”

Atât conducerea oficiului medical, cât și autoritățile locale sunt în așteptarea unui nou edificiu. 

EUGENIA DELEV, medic de familie în satul Gordinești, raionul Edineț: „Situația după cum o vedeți, noi suntem într-o stare nesatisfăcătoare de condiții de lucru, în orice caz activăm ca să nu sufere populația. Suntem pe ultima sută de metri de a face un oficiu medical nou. Condițiile deodată erau cât de cât satisfăcătoare, dar în ultimii zece ani, deja starea s-a îngreunat, trebuiau reparații capitale. Pacienții stau cu nerăbdare să se facă deja oficiul medical nou.”

VASILE COJOCARI, primarul satului Gordinești, raionul Edineț: „Clădirea punctului medical se află într-o stare foarte urâtă, foarte rea. De către administrația publică locală au fost întreprinse măsurile de a transmite terenul și clădirea dată în gestiunea Consiliului Raional Edineț. În urma căruia de acum este pe ultima sută de metri documentul pentru construcția unui edificiu nou.”

Oficiul Medicilor de Familie Gordinești deservește peste 2.000 de persoane.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Dunărea se ridică în Ungaria. Locuitorii stivuiesc saci cu nisip

Nivelul Dunării din Budapesta a crescut considerabil în ultimele zile. Premierul Viktor Orban a avertizat că apele vor atinge...

/VIDEO/ Mâncăm tot mai mult din import. Suprafețele cultivate cu legume s-au redus în ultimele două decenii de trei ori

Suprafețele de legume cultivate în câmp deschis s-au înjumătățit în ultimele două decenii. Verile secetoase și lipsa sistemelor de...
  sursa: cursbnm.md