fbpx
22.6 C
Бэлць
joi, septembrie 19, 2024

/VIDEO/ Partida scandaloasă de la Jocurile Olimpice, prilej de manipulare și dezinformare

Citește și:

Meciul de box la Jocurile Olimpice (JO) de la Paris 2024, între italianca Angela Carini și algeriana Imane Khelif, a stârnit în mediul online din Moldova controverse la capitolul valori europene, dar și un val de comentarii homofobe. Mai mulți politicieni de la noi au împânzit rețelele de socializare cu reacții dure, acuzând Uniunea Europeană de „valori de nimic”. Mai mulți activiști civici au condamnat politizarea acestui subiect.

Aspectul masculin al sportivei Imane Khelif a făcut ca unii politicieni, convinși că boxera este o persoană transgender, să vină cu mesaje de indignare.

Fostul premier, Ion Chicu, actualul președinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a mers și mai departe, atentând la valorile europene.

ION CHICU, președintele PDCM: „Gata, punem na.ren pe pauză vrerea noastră „în așa Europă”. Nu acceptăm nimic din „valorile” voastre, devianților.

Scârnăvie și absurd. Să accepți o/un  „care se identifică drept femeie” s-o bată măr în ringul olimpic de box pe o femeie … puteau doar niște incurabilii”.

Adela Răileanu, deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, dar și de Dragoș Galbur de la PNM au postat și ei mesaje, pe care le-au șters în scurt timp.

ADELA RĂILEANU, deputată BCS „Bărbații se identifică drept femei și sunt lăsați să lupte și să lovească femei în competiții oficiale. Este timpul să ne întrebăm: dacă acesta este progresul pe care ni-l dorim, este aceasta direcția în care ne îndreptăm? Eu nu accept să fiu parte a unei astfel de „lumi libere”, a scris Adela Răileanu.

DRAGOȘ GALBUR, președinte PNM: „Zilele acestea începe competiția de box feminin de la Jocurile Olimpice, numai că și aici a intervenit nebunia și absurdul. La competiția destinată femeilor au fost admiși și doi bărbați transgender care se identifică drept femei”, a scris Dragoș Galbur.

Postările politicienilor au adunat zeci de comentarii acide și reacții homofobe.

Fostul Ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a venit cu o concretizare pe acest caz. Potrivit lui, unica persoană transgender de la Jocurile Olimpice de la Paris este Nikki Hiltz, care concurează în proba masculină de alergare.

Conform informațiilor oficiale, Imane Khelif este născută femeie, are și a avut organe feminine și este considerată femeie în țara sa musulmană.  Există sindromul Swyer, în care persoanele cu aspect exterior și organe feminine au cromozomul Y. Acest lucru se depistează mai târziu, la teste. Până atunci, persoana crește și este educată ca fată. Imane Khelif, cel puțin oficial, este o astfel de persoană. Dacă Imane Khelif are sindromul Swyer, atunci chestiunea este una medicală, nu una de toleranță față de transgender”, precizează Spatari.

VO Angelica Frolov, administratoarea Centrului de Informaţii „GENDERDOC-M” spune că aceste declarații au adus daune majore nu doar persoanelor transgen din țara noastră, dar și întregii comunități.

ANGELICA FROLOV, administratoarea „GENDERDOC-M”: „Aceste declarații lovesc cel mai tare în tinerii trans, în adolescenții trans și în părinții lor. Noi avem grupul de suport al părinților trans și ei ne spun că ei trăiesc o frică permanentă, că copiii lor vor fi atacați, că copiii lor vor avea gânduri suicidale. Aceste comentarii lovesc în toată societatea pentru că atunci când sunt folosite fricile umane și frustrările și lipsa de cunoaștere a informației pentru a le ridica nivelul de agresivitate și asta se observă în comentarii.”

Potrivit lui Frolov, aceste narative bazate pe stereotipuri sunt folosite în cadrul unui război informațional, care se amplifică odată cu apropierea alegerilor prezidențiale și a referendumului pentru integrare europeană.

ANGELICA FROLOV, administratoarea „GENDERDOC-M”: „Suntem acum într-un război informațional foarte grav. Noi toți suntem victime a acestui. Noi suntem folosiți în acest război ca ostași și trebuie să înțelegem acest lucru. Înainte de a distribui un mesaj, de a face o postare trebuie să ne gândim bine dacă nu suntem noi folosiți de cineva care a pornit acest mesaj.”

Reprezentanții Comitetului Olimpic au confirmat că Imane Khelif nu e transsexual, s-a născut femeie, dar cu cromozomi sexuali XY. Sportiva s-a pomenit în centrul acestui scandal deoarece a picat anterior niște teste, care s-au dovedit controversate, de testosteron și eligibilitate de gen.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Dunărea se ridică în Ungaria. Locuitorii stivuiesc saci cu nisip

Nivelul Dunării din Budapesta a crescut considerabil în ultimele zile. Premierul Viktor Orban a avertizat că apele vor atinge...

/VIDEO/ Mâncăm tot mai mult din import. Suprafețele cultivate cu legume s-au redus în ultimele două decenii de trei ori

Suprafețele de legume cultivate în câmp deschis s-au înjumătățit în ultimele două decenii. Verile secetoase și lipsa sistemelor de...
  sursa: cursbnm.md