fbpx
27.3 C
Бэлць
vineri, septembrie 6, 2024

/VIDEO/ Premierul Dorin Recean explică de ce „reforma patentei” nu a mers și cine se face vinovat

Citește și:

Potrivit premierului Dorin Recean reforma patentelor care avea drept scop egalizarea tuturor agenților economici și protejarea intereselor și drepturilor consumatorilor din țara noastră nu a mers pentru că instituțiile statului vizate în acest proces nu au comunicat eficient.

DORIN RECEAN, Prim-ministrul Republicii Moldova: „Noi am făcut o reglementare foarte simplă, foarte bună, dar am implementat-o iată așa. De ce, pentru că nu am comunicat cu oamenii aceștia, bun, noi le-am spus ce trebuie să facă, le-am spus luați aparatul de casă și noi o să vă compensăm banii și așa mai departe, dar trebuie să facem un efort și mai mare de comunicare și de explicație.”

De cealaltă parte, Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, susține că de vină s-ar face și politicienii din opoziție, care nu susțin reformele guvernamentale.

DUMITRU ALAIBA, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Foarte tare ne ajută politicienii din opoziție cum îi spuneți dumneavoastră în Bălți, în Orhei, în Găgăuzia nici nu spun, de politicieni concreți se promovează narative că această reformă o să fie anulată. Intenția noastră nu este în nici un caz să anulăm această reformă, intenția noastră este să ajutăm oamenii să tranziteze. Dar auzind așa ceva, acești oamenii devin bulversați și iată în loc de 30 sau 35% noi avem 25%.”

Citește și:

Între timp majoritatea comercianților din țară continuă să vândă așa cum au vândut și anterior. La Bălți este una din cele mai mici rate de implementare a reformei. Comercianții se opun cu vehemență procurării caselor de marcat.

„Aici e piață, nu e supermarket, e o piață centrală, astăzi avem un preț, mâine e alt preț, produsele se strică, le aruncăm, unde vom scrie asta, cine ne va socoti nouă asta. Nu suntem de acord, lasă să ne deschidă patente, o să le plătim, dar aparate de casă noi nu dorim.”

„Aici e pe două zile de muncă și mie îmi trebuie aparat de casă? Gândiți singur. Oricum vom trebui să plătim ceva în fiecare lună, odată în lună îl voi folosi și gata.”

„Sunt persoană cu dizabilitate de grad mediu, trebuie să-mi iau aparat de casă, dar eu ce am, pentru că cotă și vând trebuie să procur casă de marcat?”

Menționăm că din 1 iulie comercianții nu mai pot activa în bază de patentă. Aceștia sunt obligați să treacă la forma de activitate de antreprenor independent – desfășurată de către o persoană fizică rezidentă fără a constitui o formă organizatorico – juridică.

Cei care vor face acest lucru pot pretinde la o compensație de 10 mii de lei, de la stat pentru procurarea aparatelor de marcat, amenajarea locului de muncă și procurarea unor mijloace fixe ce vor îmbunătăți condițiile de lucru. Această compensație poate fi solicitată și online completând formularul electronic care poate fi găsit aici https://compensare.oda.md/#/.

Citește și:

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Locuitorii din Horodiște așteaptă o toamnă bogată și cu multe ploi

„Așteptăm ploi, dacă nu plouă e gata, nu se poate ara pământul, nu se poate face nimic, lucrările nu...

Vladimir Putin se prăbușește în sondaje, după incursiunea ucraineană din Kursk

Popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în scădere, la o lună după ce Ucraina a lansat o ofensivă surpriză...
  sursa: cursbnm.md