fbpx
28.9 C
Бэлць
vineri, septembrie 27, 2024

/VIDEO/ Refugiații din Ucraina stabiliți cu traiul la Bălți au primit vouchere de 2000 de lei din partea AO „CASMED”

Citește și:

Refugiații din Ucraina stabiliți cu traiul în municipiul Bălți, au beneficiat de carduri pentru cumpărături în valoare de 2.000 de lei fiecare. Ajutorul a fost oferit prin intermediul proiectului „Consolidarea protecției victimelor violenței de gen și promovarea bunăstării refugiaților din Ucraina și a categoriilor vulnerabile ale populației Republicii Moldova”.

Ana Condratenco și Alexandr Maiorov locuiesc de doi ani în Republica Moldova. Ei spun că acest ajutor e foarte binevenit pentru ei. 

ANA CONDRATENCO, refugiată din Ucraina: „Ajutorul e foarte important, atunci când vii în țară străină. Nu știi nimic. Fiecare are nevoile sale, cred că fără acestea (produse alimentare) regimul nostru alimentar este destul de limitat și când avem asemenea ajutor, oamenii pot cumpăra careva produse. Produse din carne, cașcaval, ceva de calitate.”

ALEXANDR MAIOROV, refugiat din Ucraina: „E foarte necesar acest ajutor, chiar este necesar, eu numai ce de la spital am ieșit, stau în staționar. Mai mult de ce avem nevoie, lapte, brânză, ceva mai bătrânesc, ca să ne fie mai ușor.”

Aria de acoperire a acestui proiect cuprinde șapte raioane din nordul țării și municipiul Bălți. 

ANA SPATARI, responsabilă de comunicare și PR la AO CASMED: „Proiectul presupune acordarea ajutorului umanitar în formă de carduri pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 2000 de lei fiecare. Acestea vor fi distribuite persoanelor refugiate din Ucraina, care s-au stabilit temporar cu traiul în raioanele Florești, Fălești, Edineț, Glodeni, Telenești, Sîngerei, Rîșcani și municipiul Bălți. De acest ajutor pot beneficia atât refugiații, cât și familiile gazde.”

PETER FENOY, reprezentantul de țară pentru organizația HEKS/EPER Moldova: „Îmi face mare plăcere să fiu din nou aici, la Bălți, pentru a sprijini partenerii noștri, CASMED, în implementarea activităților lor. După cum știm, această activitate a fost inițiată în ultimii doi ani, timp în care am contribuit la asigurarea necesităților de bază ale refugiaților ucraineni. Cu toate acestea, ne-am extins activitatea și am inclus cetățeni vulnerabili din Moldova, înțelegând că contextul s-a schimbat și sunt necesare soluții cuprinzătoare și incluzive.”

Proiectul „Consolidarea protecției victimelor violenței de gen și promovarea bunăstării refugiaților din Ucraina și a categoriilor vulnerabile ale populației Republicii Moldova”, este implementat de AO „CASMED”, în parteneriat cu HEKS/EPER Moldova și suportul financiar al Norwegian Church Aid.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Trași pe dreapta și sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor

„M-am uitat că stați acolo, din partea aceea și m-am șocat. – Permisul și certificatul de înmatriculare vă rog....

/FOTO/ Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au efectuat percheziții la Chișinău

Mai multe percheziții au fost efectuate astăzi de ofițerii CNA și procurorii din Bălți într-un dosar pornit pe fapte...
  sursa: cursbnm.md