fbpx
20.4 C
Бэлць
miercuri, octombrie 9, 2024

/VIDEO/ Sărbătoare în satul Petrunea din raionul Glodeni. Localitatea a împlinit 104 ani

Citește și:

„Foaie verde baraboi, azi e hram în sat la noi, foaie verde baraboi, azi e hram în sat la noi.”

Sărbătoare în satul Petrunea din raionul Glodeni. Localnicii au sărbătorit hramul localității.

„O sărbătoare sufletească, așa când toți ne adunăm, revin cei de peste hotare. De dimineață, chiar și eu am participat la invitația la hram, am fost cu căruțele, muzicanții din urmă, lăutarii.”

„Toți petrunienii, toate neamurile Petrunei, chiar de peste hotare încearcă să se adune în familie acasă. În satul Petrunea, la fiecare gram al satului încercăm să facem câte o investiție și anume să facem câte o deschidere la ceva frumos.”

Cu ocazia sărbătorii, a fost inaugurat și parcul din centrul satului.

„Parcul înainte nu era greblat, era glod. Dar acum este foarte convenabil și chiar dacă plouă să umblăm pe el.”

„Parcul se află în centrul satului. Ne bucurăm foarte mult cum arată parcul astăzi, a fost o perioadă când s-a atras mai puțină atenție parcului. Iar acum într-adevăr seamănă a parc, cu trotuarele acestea frumoase.”

Localitatea a împlinit 104 ani.

IURIE NASTAS, primarul satului Petrunea, raionul Glodeni: „Hramul ce sărbătoare este, ea ne unește tot satul, ne împrietenește, ne adunăm la biserică, ne adunăm la estrada de vară, dăm în exploatare proiectele care sunt începute, ca proiectul de astăzi. Menționăm noi-născuții, de la un hram până la altul. Anul acesta avem 17 copii noi-născuți.”

În satul Petrunea din raionul Glodeni locuiesc peste 2.000 de persoane.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

(P) /VOX-POP/ Bălțenii rezistă manipulărilor și dezinformărilor: Văd viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană

În ciuda valului de manipulări și dezinformări, locuitorii municipiului Bălți rămân ferm convinși că viitorul Republicii Moldova este în...

Grădinițele din 4 raioane ale țării vor fi finanțate în baza unei formule noi, din 2025

Începând cu anul 2025, în 164 de grădinițe din raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni urmează să fie...
  sursa: cursbnm.md