fbpx
24.4 C
Бэлць
vineri, octombrie 4, 2024

/VIDEO/ Seniorii revin la universitate. Anul de învățământ a început astăzi

Citește și:

Seniorii din nordul țării au revenit la universitate. Studenții vor învăța timp de un an academic 2 module didactice.

 „Îmi pare foarte bine, când am călcat pe teritoriul universității am văzut foarte multe schimbări și mă simt foarte bucuroasă. Am terminat universitatea aici, pedagogică, activez și până în ziua de astăzi ca educator la grădiniță. Fiica: mămica trebuie numaidecât să mergi, chiar dacă și eu am văzut anunțul și am fost foarte bucuroasă. M-au susținut și nepoții și toți absolut.”

„Am aflat de la fiica mea, care mi-a propus dacă nu vreau să mă duc la niște cursuri pentru dezvoltarea digitală. Mulțumesc mult că m-a informat și vin cu plăcere, pentru că vrem să îmbătrânim frumos și să fim foarte activi în viața de astăzi. Aici avem emoții ca și cum am merge prima dată la universitate ori la altă instituție de învățământ.”

„Am profesat mai bine de 50 de ani ca profesor de istorie și continui să public. Vreau ca în continuare să-mi îmbogățesc abilitățile digitale, în primul rând, le posed, dar vreau mai mult. Principala modernizare este educația. Dacă noi vom fi bine educați, vom da exemplu și vom avea posibilitatea să-i educăm și pe alții.”

Potrivit prognozelor demografice, până în 2040, fiecare a treia persoană din Republica Moldova va avea o vârstă de 60+.

NATALIA PLUGARU, reprezentantă adjunctă UNFPA: „Acest program Universitatea pentru vârsta a treia este destinat persoanelor 60+ din Republica Moldova, ca să vină la studii și să-și continue activitatea lor. Ca îmbătrânirea să fie un proces activ și sănătos. În ultimele decenii speranța la viață a crescut, persoanele, oamenii trăiesc mai mult și ponderea persoanelor vârstnice în RM crește.”

IRINA STRĂJESCU, directoare executivă Fundația Moldcell: „Proiectul este proiectul nostru de suflet îmbină două direcții, în primul rând educația și în al doilea rând integrarea digitală. Fără abilități digitale acum vârstnicii noștri nu au acces la o lume întreagă care este internetul. Fundația Moldcell vine cu telefoane performante, care sunt oferite studenților noștri seniori, dar și împreună cu un abonament plin de trafic internet.”

Primul modul studiat se va axa pe competențele digitale, iar în al doilea semestru, studenții vor studia un program la alegere.

VALERIA BORȘ, șefa Centrului de formare profesională continuă, USARB: „Promovează învățarea continuă pe tot parcursul vieții și avem într-adevăr înregistrați 62 de studenți seniori. Este un program deosebit, întrucât vor fi două module. Primul modul este Dezvoltarea abilităților digitale, va avea loc în luna octombrie- noiembrie. Durata va fi de 14 ore, ceea ce ar însemna 7 întâlniri, câte una săptămânal. Cel de al doilea modul va fi la solicitarea seniorilor, ei vor avea posibilitatea să aleagă dintre cinci module propuse: Engleza pentru seniori, Istoria contemporană, Educația juridică, Starea de bine și comunicarea între generații, care tot va avea o perioadă de 14 ore și va fi în perioada martie-aprilie.”

ALIONA CREȚU, șefa Servicii Demografice, MMPS: „Este foarte important să promovăm principiul îmbătrânirii active și sănătoase în scopul implicării vârstnicilor în societate, să fie activi în câmpul muncii. Implicarea vârstnicilor este un deziderat tot mai important pentru Guvernul Republicii Moldova pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, din considerentul că numărul persoanelor apte de muncă este în descreștere și noi trebuie pe larg să valorificăm potențialul vârstnicilor.”

Universitatea vârstei a treia face parte din programul național pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă 2023-2027.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Vin ploile peste Republica Moldova. Meteorologii transmit Cod Galben de instabilitate atmosferică

Vin ploile peste Republica Moldova. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru perioada 5 - 7 octombrie Cod Galben...

A plecat să strângă ciuperci, dar s-a rătăcit. O femeie din Briceni, ajutată de polițiști să ajungă acasă

Aseară, polițiștii au fost sesizați despre dispariția unei femei de 78 de ani, locuitoare a raionului Briceni, după ce...
  sursa: cursbnm.md