fbpx
24.5 C
Бэлць
vineri, octombrie 11, 2024

/VIDEO/ Transmit lacrima și durerea războiului din Ucraina. Icoane pictate pe cutii de muniție, expuse la Bălți

Citește și:

Peste 20 de icoane, pictate pe cutiile în care au fost transportate arme de război pe teritoriul Ucrainei, au fost expuse la Bălți.

 „Este foarte neașteptat, pentru că până a vedea această expoziție, credeam că arta bisericească a încremenit și a încetat să se dezvolte. Asta ne emoționează și ne bucură mult, pentru că asta înseamnă că viața continuă. Deodată în minte apar imaginile strașnice, este simbolic, o ladă pentru muniții se transformă într-o icoană.”

„Prima ce am văzut erau lăzile de la muniții. Aici este o antiteză, adică moartea și viața într-o singură cheie. Este o expoziție foarte frumoasă. Ele simbolizează viața, pentru că icoanele reprezintă viața, credința tot este viață, eu cred că este o expoziție minunată.”

„Primesc o plăcere deosebită să privesc această expoziție, așa cum noi știm că pictarea unei icoane necesită multă muncă și trebuie respectate toate canoanele. Lăzile pentru muniții sunt predestinate pentru arme, iar icoanele reprezintă siguranța oamenilor, iar aici este un sens dublu: binele și răul.”

Expoziția pictată în 2014 a fost prezentată deja în 19 țări și 150 de localități.

DIANA IGNATENCO, șefa Centrului de Limba și Cultură Ucraineană, USARB: „Icoanele pictate pe cutii de arme devin un simbol al victoriei și al vieții, al credinței spirituale. Băieții ucraineni și ostașii care azi se află în condiții inumane îl au în suflet numai pe Dumnezeu și au speranța în Dumnezeu. Acest proiect a fost inițiat în 2014 și pe parcursul timpului a călătorit prin lume.”

NATALIA SIRENKO, reprezentanta Ucrainei în Republica Moldova: „Expoziția este activă din 2014. Icoanele pe care le vedem sunt realizate pe cutii de muniție care au fost aduse din zona de război de pe teritoriul Ucrainei. Și aceasta este o metamorfoză de la moarte la viață, care capătă o semnificație deosebită în condițiile unui război la scară largă între Rusia și Ucraina. La urma urmei, icoanele simbolizează nu numai protecția spirituală, ci și credința noastră de nesfârșit în biruința în viață, în victoria lumii.”

Autorii lucrărilor sunt pictorii ucraineni Alexandr Climenco și Sonia Atlantova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Permisele de conducere moldovenești ar putea fi recunoscute în Marea Britanie

Permisele de conducere moldovenești ar putea fi recunoscute în Marea Britanie. Un proiect în acest sens urmează să fie...

Accident în raionul Sîngerei. Un Ford Transport s-a tamponat într-un camion

Accident în raionul Sîngerei. Un Ford Transport s-a tamponat într-un camion în apropiere de satul Bilicenii Noi. Totul s-a...
  sursa: cursbnm.md