fbpx
18.4 C
Бэлць
luni, septembrie 16, 2024

/VIDEO/ Universitatea din Bălți l-a comemorat pe Alecu Russo: „Este patronul spiritual al instituției noastre”

Citește și:

Poetul, prozatorul, eseistul și criticul literar Alecu Russo a fost celebrat la Universitatea din Bălți, instituția care îi poartă numele mai bine de 60 de ani. La cei 203 ani de la nașterea poetului, la bustul lui din curtea campusului studenții și profesorii au depus  flori.

Studenții spun că sunt mândri să învețe la Universitatea care îi poartă numele lui Alecu Russo.

„Acest eveniment ne aduce la cunoștință că astăzi, în această zi, în acest an, marele nostru Alecu Russo ar fi împlinit 203 ani de la nașterea sa. Sunt mândră că învăț la această universitate ce poartă numele acestui poet, eseist, critic.”

„Alecu Russo este o mare personalitate pentru literatura română, anume prin activitatea lui și pentru tot ceea ce a făcut pentru literatura română. Pentru mine înseamnă în primul rând tot ceea ce este legat de Facultatea de Litere.”

„Pentru mine numele Alecu Russo înseamnă în primul rând cultură. Pentru că oricare student, care învață în Universitatea de Stat Alecu Russo, trebuie să țină cont că Alecu Russo nu a fost doar un poet, scriitor, ci și un om de cultură.”

Cadrele didactice prezente la ceremonie au ținut să menționeze că Alecu Russo este un model de atitudine civică, care și-a păstrat autenticitatea și în zilelel noastre.

Diana Vrabie, profesor universitar: „Trăim astăzi un eveniment emoționant, pe care îl reiterăm cu acest prilej în fiecare an, un moment, care semnifică reverența față de patronul spiritual al mediului nostru academic, Universitatea de Stat Alecu Russo, un model de atitudine civică, de cărturar extraordinar, care menținându-și nealterata atitudinea și-a probat această autenticitate existențială.”

Anatol Moraru, profesor universitar: „Este un autor de mare însemnătate, de mare valoare. Cu atât mai mult aici la universitatea care-i poartă numele Alecu Russo, pentru că într-adevăr trebuie să ne îngrijim de ceea ce înseamnă un mentor spiritual, să ne îngrijim de opera lui, de ideile lui, care sunt după mine foarte actuale dacă ne gândim cel puțin la cugetările scrise la închisoare din Cluj.”

Rectorul universității susține că Alecu Russo este patronul spiritual al instituției. 

Natalia Gașițoi, rector USARB: „Ne-am adunat astăzi în scuarul Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, pentru a omagia patronul spiritual al instituției noastre, marele Alecu Russo. Este un moment important pentru noi, întru cât ne definește de fapt, și astăzi am reiterat angajamentul nostru să ne aliniem acelor valori, în care cu fermitatea credea marele Alecu Russo, libertatea gândirii, lupta pentru dreptate, corectitudine.”

Scriitorul Alecu Russo s-a născut la Chișinău pe 17 martie 1819. Acesta a participat la Revoluția de la 1848 din Moldova și a fost unul din militanții pentru Unirea Principatelor Române.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Linia de cale ferată din România ce leagă Galați de Bârlad, distrusă de inundații

Calea ferată care face legătura între Galați și Bârlad (România), operată de o companie privată, a fost distrusă de...

/VIDEO/ Zeci de morminte din cimitirul de la Moara de Piatră, vandalizate în această noapte. Crucile au fost smulse și rupte

Zeci de morminte din cimitirul din satul Moara de Piatră, raionul Drochia au fost vandalizate în această noapte. Crucile răposaților...
  sursa: cursbnm.md