21°C
Cer acoperit de nori

PROIECTE CURENTE:

Top stiri

16 incendii de vegetație în doar 24 de ore. Flăcările au mistuit aproximativ 35 de hectare

Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în ultimele 24 de ore pentru lichidarea a 16 focare de ardere a vegetației uscate, care au afectat o suprafață totală de aproximativ 35 de hectare în mai multe raioane ale Republicii Moldova.

Potrivit IGSU, unul dintre cele mai mari incendii s-a produs pe 7 iulie în raionul Căușeni, unde flăcările au cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată.

Un alt incendiu a izbucnit în apropierea satului Cristești, raionul Nisporeni, unde au ars circa 5 hectare de vegetație uscată.

În satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, focul a distrus 60 de baloți de paie și două hectare de iarbă uscată. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat înainte ca acesta să se extindă.

Totodată, alte două hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări în raionul Comrat.

În acest context, IGSU avertizează că incendierea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale reprezintă un pericol major pentru mediu, bunuri materiale și viața oamenilor. Temperaturile ridicate și vântul favorizează propagarea rapidă a incendiilor, care pot ajunge cu ușurință la gospodării, păduri, terenuri agricole și alte obiective.

Pentru prevenirea incendiilor de vegetație, salvatorii recomandă cetățenilor:

  • să nu incendieze vegetația uscată, miriștile și resturile vegetale;
  • să nu arunce chibrituri, mucuri de țigară sau alte obiecte aprinse în zone cu vegetație uscată;
  • să supravegheze permanent focurile aprinse în spațiile special amenajate și să le stingă complet înainte de a părăsi locul;
  • să evite utilizarea focului deschis în apropierea lanurilor de cereale, pădurilor și terenurilor acoperite cu vegetație uscată.

IGSU îndeamnă cetățenii ca, în cazul observării unui incendiu, să apeleze imediat Serviciul de urgență 112.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimile știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 21°C
Umiditate 74%
Vânt 25 km/h V
Presiune 1007 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
21°C
100%
Joi
23°C
0%
Vin
21°C
0%
Sâm
25°C
0%
Dum
23°C
0%