Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor Procuraturii Anticorupție, desfășoară 25 de percheziții într-un dosar penal pornit pentru abuz în serviciu. Acțiunile îi vizează pe mai mulți angajați cu funcții de decizie din cadrul Î.S. „MOLDATSA”.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2024 și până în prezent, persoanele vizate ar fi acționat contrar obligațiilor de serviciu, în interes personal și în interesul unor terțe persoane. Acestea ar fi admis încălcări grave în administrarea întreprinderii, cauzând prejudicii în proporții deosebit de mari.
Anchetatorii au identificat presupuse încălcări sistemice în administrarea patrimoniului și în gestionarea resurselor umane și financiare. Printre neregulile investigate se numără încălcarea procedurilor de achiziții publice, ocuparea discreționară a funcțiilor vacante prin concursuri fictive, acordarea nejustificată a premiilor și sporurilor salariale, cumularea incorectă a funcțiilor și organizarea unor instruiri considerate nejustificate.
Potrivit CNA, aceste acțiuni ar fi generat cheltuieli nejustificate din bugetul întreprinderii.
Perchezițiile sunt efectuate la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate, pentru acumularea probelor relevante în cadrul cauzei penale.
În urma acțiunilor de urmărire penală, trei persoane au fost plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Ofițerii anticorupție continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea circumstanțelor în care ar fi fost comise ilegalitățile.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.