Ploile puternice și descărcările electrice înregistrate pe 6 august 2026 în Republica Moldova au determinat intervenția unităților specializate de protecție antigrindină. În intervalul 14:03–20:22 au fost prelucrate 21 de formațiuni convective cu pericol de grindină, fiind utilizate 71 de rachete antigrindină.
Potrivit datelor Serviciului Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice, intervențiile au fost efectuate de unitățile speciale Edineț, Soroca, Sîngerei, Cornești și Călărași, în contextul dezvoltării unor procese convective cu potențial de grindină.
Din totalul rachetelor utilizate, 63 au fost de tip Loza-7, iar alte opt de tip Loza-2. Acestea au fost lansate pentru reducerea riscului asociat căderilor de grindină în zonele protejate.
De la începutul sezonului de protecție antigrindină, specialiștii au prelucrat în total 322 de formațiuni convective și au utilizat 1.496 de rachete. Intervențiile active au fost desfășurate pe parcursul a 22 de zile.
În stoc mai sunt disponibile 656 de rachete antigrindină. Totodată, potrivit datelor prezentate de instituție, 38 de puncte rachetare au rămas fără rachete antigrindină.
Serviciul specializat monitorizează procesele atmosferice cu risc de grindină și intervine în zonele aflate sub protecție atunci când sunt întrunite condițiile necesare pentru efectuarea lucrărilor antigrindină.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.