17°C
Cer senin
Top știri

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Crăciunul. De ce e bine să primim colindătorii azi

Sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul, sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie pe stil nou și pe 7 ianuarie pe stil vechi aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră.

De Crăciun, credincioşii merg la biserică, apoi familiile se reunesc la masa de sărbătoare.

În ajun, dar și în ziua când se aduce aminte de Nașterea Mântuitorului de către Fecioara Maria și de aducerea primelor daruri de către magi și închinarea lor, în biserici se oficiază o rânduială de slujbe mai deosebite.

Se oficiază așa-numitele Ceasuri Împărătești, care sunt urmate de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar apoi, după rânduială, se oficiază slujba de seară, privegherea, utrenia și liturghia de ziua Nașterii Domnului.

În unele biserici liturghia se face noaptea, ca de Paști, iar în altele dimineața. Și cântările sunt deosebite, acestea proslăvesc și laudă Nașterea lui Iisus Hristos.

După slujba dedicată Nașterii Domnului, în biserici se cântă colinde de sărbătoare, după care cete de colindători merg din casă în casă pentru a vesti Crăciunul.

Tradiții și obiceiuri de Crăciun – Sărbătoarea Nașterii Domnului

În această zi copiii umblă cu Steaua. Ei poartă pe cap o coroană din hârtie colorată și colindă. Acum are loc și Vicleimul sau Irozii. Se spune că la masa de Crăciun este bine să ascultăm colinde, care aduc armonie în relațiile dintre oameni și belșug în case și pe ogoare. Se consideră că e bine să mâncăm pește la micul dejun, pentru a fi sprinteni în perioada ce urmează. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.


Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 57%
Vânt 9 km/h S
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
13°C
20%
Mie
13°C
0%