15°C
Câțiva nori
Top știri

Apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire pot primi compensații pentru agentul termic, conform gradului de vulnerabilitate energetică atribuit

Apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire pot primi compensații pentru facturile la agentul termic, în conformitate cu gradul de vulnerabilitate energetică acordat. Compensațiile vor fi achitate pentru întregul sezonul de încălzire 2023-2024.

Astfel, în cazul consumatorilor debranșați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md, dar nu au introdus numărul locului de consum (NLC) pentru energia termică, modificările vor fi efectuate autormat de sistemul informațional, iar beneficiarii vor primi retroactiv compensații la agentul termic. Consumatorii debranșați care nu s-au înscris pe platformă pot primi compensații doar după completarea cererii și acordarea gradului de vulnerabilitate, începând cu luna din care s-au înregistrat pe platformă.

Măsurile au fost dispuse în urma ședinței comune dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Energiei, responsabilii întreprinderilor din sector și experți, cu scopul de a sprijini gospodăriile casnice vulnerabile energetic, după ce mai mulți factori obiectivi au dus, în unele cazuri, la facturi disproporționate pentru luna decembrie.

În aceeași ordine de idei, Ministerul Energiei a solicitat întreprinderilor din sector să îmbunătățească mecanismul de informare a consumatorilor, inclusiv prin majorarea numărului de angajați ai centrelor de informare a consumatorilor.

De menționat că din cele 26837 apartamente debranșate din mun. Chișinău, cca. 10445 gospodării au primit compensații. În cazul mun. Bălți, 9987 de familii sunt debranșate de la agentul termic, iar dintre acestea 5370 au beneficiat de compensații până în prezent.

Amintim că și în sezonul precedent, consumatorii debranșați de la agentul termic au primit compensații din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice pentru acoperirea costurilor legate de încălzirea spațiilor comune ale blocului.

În contextul sporirii eficienței energetice și a consumului de energie, Ministerul Energiei recomandă ca soluție pe termen lung instalarea Punctelor Termice Individuale și schimbarea sistemelor de distribuție a agentului termic în unul pe orizontală, cu contor individual la fiecare apartament, astfel încât să fie reglat autonom confortul termic de către fiecare consumator și facturat consumul real. În acest sens, Centrul Național pentru Energie Durabilă va investi în eficiența energetică a sectorului rezidențial începând chiar din acest an.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Câțiva nori Simte ca 14°C
Umiditate 75%
Vânt 19 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
14°C
0%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%