10°C
Cer senin
Top știri

Fost șef al CFM – trimis în judecată, după închirierea frauduloasă a locomotivelor din stânga Nistrului, cu prejudicii de peste 5.000.000 lei

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a unui fost șef al Căii Ferate din Moldova, care ar fi închiriat fraudulos locomotive din stânga Nistrului, cu prejudicii de peste 5.000.000 lei. 

Mai exact, în lipsa unei necesități economice constatate de CFM, inculpatul și-a depășit atribuțiile prin faptul că a încheiat în afara planului de achiziții un acord suplimentar, pe motivul organizării transportării mărfurilor pe tronsonul Chișinău-Călărași-Etulia, în baza unui contract de locațiune a locomotivelor de la o companie din regiunea transnistreană. Prin urmare, a fost majorat prețul contractului. Totodată, acesta a mai inclus un tip nou de locomotivă care nu a fost prevăzută în contactul de bază. Drept rezultat, acțiunile fostului director au determinat majorarea plăților pentru serviciile date suportate de  CFM, în sumă de peste 5.000.000 lei.

Prin urmare, procurorii PCCOCS i-au incriminat infracțiunea de depășire a atribuțiilor de serviciu, iar Calea Ferată a Moldovei a formulat acțiune civilă în judecată, pentru recuperarea prejudiciului financiar în proporții considerabile cauzat de fostul director. Urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, să examineze cauza prin prisma Codului penal, care prevede ca și pedeapsă amendă de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Acum, inculpatul este obligat să se prezinte în fața autorităților de drept, la solicitarea acestora, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În ceea ce privește cauza penală trimisă în judecată ulterior extrădării lui din Belgia, cu prejudicii de peste 400.000.000 lei, inclusiv pentru favorizarea a două întreprinderi care acordau servicii de transport, de  comun cu alți membri ai grupului criminal organizat, fiind beneficiari efectivi ai acestora. Reamintim, în acel dosar penal au fost aplicate sechestre de aproximativ 1.000.000 EUR. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 85%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
76%
Mie
15°C
94%
Joi
13°C
20%
Vin
20°C
0%
Sâm
18°C
0%