17°C
Cer fragmentat
Top știri

Serbia: Noi alegeri vor fi organizate la Belgrad

Un nou scrutin va fi organizat la Belgrad, unde operaţiunile de vot din timpul alegerilor municipale şi legislative sârbe din decembrie 2023 au fost afectate de suspiciuni de nereguli, a anunţat sâmbătă primarul interimar al capitalei Serbiei, notează agerpres.ro

„Am decis (…) să avem noi alegeri la Belgrad”, a declarat primarul interimar al Belgradului, Aleksandar Sapic, în urma unei reuniuni a Partidului Progresist Sârb (SNS) al preşedintelui Aleksandar Vucic (dreapta naţionalistă), care a câştigat alegerile.

Observatorii de la Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) au apreciat la sfârşitul lui februarie că alegerile din decembrie au fost „dominate de implicarea decisivă a preşedintelui, care, combinată cu avantajele sistemice ale partidului la putere, a creat condiţii inechitabile pentru candidaţi”.

Observatorii internaţionali raportaseră anterior „nereguli”, printre care „cumpărarea de voturi” şi „umplerea urnelor cu buletine de vot”, în special în Belgrad.

Opoziţia a cerut Curţii Supreme a Serbiei să anuleze alegerile, dar această cerere a fost respinsă.

Sapic a spus că decizia de a reorganiza votul la Belgrad nu are nicio legătură cu acuzaţiile de fraudă şi nici cu capacitatea de a forma o majoritate.

„Am aşezat ştacheta foarte sus (cu privire la legitimitatea votului). Am luat o decizie care nu ne este favorabilă, dar nu ne este frică”, a adăugat el.

Sâmbătă, preşedintele Aleksandar Vucic, care oficial nu este liderul partidului la putere, a cerut SNS să ia decizia de a organiza noi alegeri la Belgrad.

Principala coaliţie de opoziţie „Serbia împotriva violenţei” (SPN) a declarat că decizia partidului de guvernământ este o victorie pentru cei care au contestat alegerile.

„Organizarea de noi alegeri la Belgrad constituie o victorie pentru observatori, pentru cetăţenii care au filmat şi fotografiat dovezile fraudei, pentru societatea civilă, pentru întreaga opoziţie”, a declarat pentru AFP Dobrica Veselinovic, unul dintre liderii coaliţiei SNP aparţinând Frontului Verde-Stânga.

„Următorul pas este lupta comună pentru a determina condiţiile” în care vor avea loc alegerile, a adăugat ea.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer fragmentat Simte ca 16°C
Umiditate 44%
Vânt 16 km/h V
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
17°C
0%
Vin
16°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%