37°C
Câțiva nori
Top știri

/VIDEO/ A început Săptămâna Albă. Ce nu au voie să mănânce creștinii ortodocși

În 2024, Învierea Domnului se va sărbători pe 5 mai, astfel, Săptămâna Albă începe  astăzi, pe data de 11 martie, după ce duminică, s-a lăsat sec de carne. Oamenii din nordul țării mai respectă încă cu sfințenie obiceiurile bisericești și începând de astăzi, până la sfârșit de săptămână nu vor mânca carne, ci doar produse lactate și ouă.

 „În săptămâna albă noi nu mâncăm carne. Ca să se acomodeze organismul, pe urmă ca să poată ține mai departe în post. Eu cred că în primul rând este comportamentul și după asta mâncarea. Eu spre exemplu nu țin mereu post, când și cum pot. Am probleme și cu sănătatea. Dar mă strădui să nu fac la nimeni rău.”

„Să nu mâncăm carne săptămâna asta. Brânză, lapte, lactatele, dar restul…și trebuie să ne mai liniștim, că vine postul mare. Bunica a ținut, ea chiar de avea brânză, carne, le ținea, nu mânca până nu se împărtășa. Atunci pe vremea ceea nici nu puteai ține post, că noi pe furiș ne duceam. De două ori m-am împărtășat, când eram în școală. Atât, alt fel nu puteai. Trebuie și pocăință, fără pocăință nu putem trece.”

Totuși oamenii spun că mult mai important decât abținerea de la carne este să ai un comportament frumos și smerit.

„Așa este obiceiul, trebuie numai lapte, brânză, smântână. Doar acestea se mănâncă. Este săptămâna albă. Este tradiție de când țin minte eu. Săptămâna asta albă semnifică intrarea în post, să nu mănânci carne.”

„Săptămâna asta se mănâncă numai lactate. Brânză, smântână, ouă și lapte și care cum și ce vrea. Dar sunt din cei care miercurea și vinerea nu mănâncă. Dar noi mâncăm. De când părinții mei au început așa și eu am învățat de la dânșii și eu și copiii mei.”

„Totul se mănâncă, dacă ai, mănânci de toate. Și brânză, și lapte, și ouă.”

Albul alimentelor consumate în Săptămâna Brânzei simbolizează „haina luminoasă a postului” pe care urmează să-l înceapă credincioșii. Această săptămână reprezintă o pregătire fizică a credincioșilor, pentru Postul Paștelui.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
37 °C
Câțiva nori Simte ca 36°C
Umiditate 26%
Vânt 7 km/h E
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
36°C
0%
Vin
35°C
0%
Sâm
29°C
0%
Dum
29°C
0%
Lun
30°C
0%