32°C
Cer fragmentat
Top știri

/VIDEO/ Vântul puternic a distrus acoperișul unui bloc de locuit de la Edineț. „Nu știm ce vom face”

„Furtună a fost, foarte puternică. De pe acea casă acoperișul a fost luat pe acoperișul nostru. De acolo a fost luată și în partea mea totul a stricat, totul e aruncat.”

Jumătate din acoperișul unui bloc de locuit cu cinci etaje a fost distrus în totalitate, la Edineț.

„La noi nu, se ține, au lucrat meșteri buni, dar în partea cealaltă a zburat e făcut acoperișul nou, de un an e făcut.”

„Jos iată tot, totul e aici stricat, jos totul e ardezie, lemn. 00.38 MUSCA 00.45 Nu știu ce o să facem, că în august când a luat-o totul am vrut să o facem toată totuna, să fie un acoperiș…”

„Cinci minute nu au trecut, în discurs de cinci minute acoperișul a fost luat. – A fost vânt foarte puternic, da? – Nu chiar foarte puternic, dar a fost luat acoperișul.”

„M-am speriat desigur, da. Foarte puternic vântul, eu nici în scară nu puteam să intru, am intrat în casă, ușa cu chiu cu vai am deschis-o și numai am intrat și a început totul să zboare.”

Bucățile din acoperișul deteriorat au căzut pe casa de alături.

„Eu nu am fost acasă, am fost la policlinică, când am plecat era totul în regulă, dar când a venit era distrus, deja strângeau resturile de acoperiș.”

La fața locului au intervenit salvatorii, pentru a examina zona și a se asigura că nu există risc pentru cetățeni. 

ION DAȘAN, locotenent colonel al DSE Edineț: „Cinci persoane au intervenit la fața locului care au efectuat lucrări de decopertare și. Tăierea porțiunilor care prezintă pericol de cădere, au fost estimate aproximativ în jur la 130 de foi de ardezie distruse de către vânt.”

CONSTANTIN COJOCARU, primarul municipiului Edineț: „Este vorba despre un acoperiș care l-am făcut încă vara trecută, a fost o furtună scurtă, dar rapidă. Estimativ, o casă de aceasta, dacă ar trebui să o facem toată, necesită între 800 și 1.000 de foi de foi de ardezie, se vede că nu sunt rupte toate, sunt rupte doar o parte, dar este și această casă care data trecută nu a fost afectată și probabil că și ea va trebui să fie reparată, la parcul industrial ne descurcăm cu forțele noastre, aici împreună cu cetățenii, vom veni și noi cu fondul de rezervă și vom valorifica.”

Pagubele provocate de vânt urmează a fi estimate de către autoritățile locale.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
32 °C
Cer fragmentat Simte ca 34°C
Umiditate 49%
Vânt 16 km/h N
Presiune 1013 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
31°C
0%
Vin
34°C
0%
Sâm
28°C
0%
Dum
28°C
0%
Lun
29°C
0%