17°C
Cer fragmentat
Top știri

/VIDEO/ Un tânăr din regiunea transnistriană, reținut pentru escrocheria „ruda implicată în accident”. A reușit să înșele și o persoană din Bălți

Un tânăr de 26 de ani din stânga Nistrului a fost reținut și este cercetat penal, fiind suspectat într-un caz de escrocherie săvârșit prin schema „ruda implicată într-un accident” în raionul Ungheni. 

Victima, o femeie de 67 de ani, a fost apelată la telefonul fix de un tânăr, care vorbea în limba rusă și s-ar fi dat drept angajat al organelor de drept. Acesta i-a spus că nepoata sa a comis un accident rutier în urma căruia a fost traumată o persoană, solicitând cinci mii de euro pentru a restitui paguba părții vătămate, iar nepoata sa să fie eliberată.

În mai puțin de o oră, tânărul ar fi reușit să obțină de la victimă 87 de mii de lei. În urma măsurilor de urmărire penală și de investigație efectuate de polițiștii suspectul a fost reținut în municipiul Chișinău.

În cadrul audierilor, s-a stabilit că acesta ar mai fi implicat în alte cazuri în sectoarele Buiucani și Rîșcani din Chișinău, precum și municipiul Bălți de unde a ridicat mii de dolari și lei de la persoane necunoscute. 

În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar persoana riscă de la un an până la cinci ani de închisoare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer fragmentat Simte ca 16°C
Umiditate 54%
Vânt 13 km/h NE
Presiune 1035 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
20°C
0%