10°C
Nori împrăștiați
Top știri

Falsurile Irinei Vlah despre război și pace

Irina Vlah, ex–bașcan al UTA Găgăuzia, a lansat mai multe falsuri când și-a anunțat candidatura pentru funcția de președintă a țării. Aceasta folosește frica de război a moldovenilor pentru a mobiliza o parte a electoratului, scrie CUSENS.md.

IRINA VLAH, candidată independentă la alegerile prezidențiale, ex-bașcan al UTA Găgăuzia: Moldova a trecut prin multe greutăți, dar pot spune cu toată responsabilitatea – ceea ce se întâmplă astăzi, nu s-a întâmplat niciodată în toți anii de independență. Președintele a reușit să creeze pentru Moldova o amenințare care nu a mai existat de mai bine de 30 de ani, amenințarea atragerii țării în război. 

Declarație falsă: Președintele a reușit să creeze o amenințare care nu a mai existat de mai bine de 30 de ani – atragerea țării în război. 

ANDREI CURĂRARU, expert în politici publice și securitate, WatchDog: Suntem într-o situație de securitate nemaipomenită, dar sursa ei este externă, este războiul provocat de Rusia în Ucraina și nu este, nicidecum, creată din interior, din Republica Moldova. Ceea ce uită ea să spună e că acest război mitic de care noi ar trebui să fim atrași este, de fapt, războiul Federației Ruse contra Ucrainei. A afirma că Republica Moldova a creat această situație de securitate este a ignora realitățile geopolitice pe care le constată, practic, toată lumea civilizată, că Federația Rusă a atacat Ucraina și noi suntem al doilea stat cel mai afectat, cel puțin, din punct de vedere economic. Dumneaei uită despre situația pe care am avut-o noi în Transnistria. A fost un veritabil război, cu victime. De la independență până astăzi, am avut, în 1992, o situație cu mult mai dificilă pentru Republica Moldova. Acum, în Transnistria, nu vedem premize pentru dezghețarea conflictului. Și spre asta și tinde Chișinăul, să soluționeze conflictul pașnic, fapt care este afirmat la toate tribunele internaționale. 

IRINA VLAH, candidată independentă la alegerile prezidențiale, ex-bașcan al UTA Găgăuzia: Să îmi asum responsabilitatea este ceea ce am fost învățată din copilărie. Rudele și colegii îmi cunosc regula: „Dacă știi s-o faci, ia și fă!”. Candidez la funcția de președinte pentru a garanta pacea și a restabili credința oamenilor în viitorul Moldovei.

ANDREI CURĂRARU, expert în politici publice și securitate, WatchDog: Președintele este garantul securității naționale. În același timp, înțelegem că acele abilități, acele funcții pe care le are președintele, fără o majoritate parlamentară, sunt destul de simbolice. Însăși funcția de președinte nu garantează absolut nimic. Ea poate fi un garant eficient atunci când are o relație bună cu Executivul, dar și cu Legislativul. Ceea ce face dumneaei este să creeze o situație de alb-negru. Această tehnică se mai numește „strawman”, când tu iei o situație foarte complicată și o prezinți ca una simplă – sau este aleasă doamna Vlah ca și președinte și este garantată pacea, sau nu și intrăm în război. Situația este cu mult mai complexă, nu este alb-negru, sunt diferite nuanțe de gri și asta trebuie să înțeleagă fiecare dintre telespectatori, dar și alegătorii care vor merge la secțiile de votare.

Irina Vlah și-a anunțat candidatura la funcția de președintă a țării, pe 17 iulie, în cadrul unui briefing de presă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Nori împrăștiați Simte ca 8°C
Umiditate 80%
Vânt 15 km/h NV
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
9°C
64%
Vin
11°C
0%
Sâm
11°C
0%
Dum
13°C
99%
Lun
12°C
100%