14°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ 3 septembrie – Ziua Armatei Naționale. Mesajul ministrului Apărării

Pe 3 septembrie este marcată Ziua Armatei Naționale în Republica Moldova. În acest an, Armata Națională marchează 33 de ani de existență.

https://t.me/tvnord/12737

„Armata Națională este, întâi de toate, despre oameni – barbați și femei – dedicați jurământului de credință Patriei, valorilor naționale și țării în care s-au născut.

Armata Națională este despre cei care au stat la baza formării instituției de apărare și cei care, pe parcursul a 33 de ani, au contribuit la dezvoltarea acesteia. Datorită lor, Armata Națională a rezistat și și-a construit o imagine și un nume nu doar la nivel național, dar și peste hotarele țării.

Armata Națională este despre militarii aflați la post, în unitățile militare, la centrele de instruire în țară, care știu să-și îndeplinească misiunile stabilite cu seriozitate și abnegație, în orice circumstanțe.

Armata Națională este și despre militarii care se află în misiuni, departe de casă, unde, alături de contingentele altor state, contribuie la eforturile de menținere a păcii. Dăruirea și profesionalismul fiecăruia dintre ei fac cinste Republicii Moldova și demonstrează, că țara noastră este un partener de încredere.

Armata Națională este și despre tinerii și tinerele care au ales să studieze în unica instituție de învățământ militar din țară. Ei sunt viitorii ofițeri ai Armatei Naționale, cu ambiție și viziuni noi, care, am încrederea, vor oferi tot ce au mai bun pentru prosperarea instituției.

Armata Națională este despre sportivii militari, care, de-a lungul timpului, ne-au oferit numeroase motive de mândrie cu performanțele lor sportive la nivel național și internațional.

Cu prilejul aniversării a XXXIII-a de la crearea Armatei Naționale, le mulțumesc tuturor generațiilor de militari și angajați civili, de ieri și de azi, ai instituției pentru dăruire, curaj, profesionalism, responsabilitate și onoare.

Recunoștință și admirație tuturor, dar și familiilor, care le sunt alături și îi încurajează necondiționat în toate eforturile. La Mulţi Ani, Armata Naţională!” a transmis ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, pe pagina sa de Facebook.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 14°C
Umiditate 71%
Vânt 8 km/h NE
Presiune 1033 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
18°C
0%