Două persoane din nordul țării au fost reținute de CNA: eliberau permise de conducere cu 1500 de euro

Citește și:

Un intermediar și un funcționar public au fost reținuți, în această dimineață, de CNA și procurorii mun. Bălți într-un dosar în care sunt cercetați pentru trafic de influență. Bănuiții ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la o persoană în schimbul influențării unor funcționari din cadrul Secției Înmatriculare Vehicule și Documentare a Conducătorilor Auto (SÎVDCA) Bălți pentru eliberarea unui permis de conducere.

Potrivit materialelor cauzei penale, bănuiții ar fi pretins și primit 1500 de euro de la denunțător, susținând că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul  SÎVDCA Bălți și că le poate determina să favorizeze la examene un candidat la obținerea permisului de conducere de categoria B. După ce nu și-ar fi onorat promisiunea, aceștia au decis să returneze suma primită – fapt documentat de CNA în cadrul unei cauze penale pornite în temeiul art. 326 cod penal – ”traficul de influență”.

În această dimineață, ofițerii CNA sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Bălți au operat percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților. De la fața locului au fost ridicate probe relevante pentru cauză, inclusiv purtători de informații și mai multe seturi de acte ale candidaților la perfectarea permiselor de conducere cu sume de bani atașate. Ambele persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

- Advertisement -

Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

A murit Boris Grițunic, arhitectul care a contribuit la transformarea municipiului Bălți

Arhitectul Boris Grițunic, Cetățean de Onoare al municipiului Bălți și una dintre personalitățile care au marcat dezvoltarea urbanistică a...

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...
  sursa: cursbnm.md