Școala de Tenis din Chișinău, eficientizată energetic cu ajutorul USAID

Citește și:

Școala Sportivă Specializată de Tenis din Chișinău a beneficiat de investiții în valoare de 330 mii de dolari SUA pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică. Inițiativa este rezultatul unui parteneriat de durată dintre USAID prin proiectul „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (MESA), Ministerul Educației și Cercetării și Ambasada Marii Britanii la Chișinău.

În prezent, instituția beneficiază de un sistem de încălzire total nou precum și de ferestre și uși performante din punct de vedere energetic. Măsurile de eficiență energetică au scopul de a reduce consumul de energie cu 30% pentru încălzirea școlii și crearea unui mediu mai confortabil și sustenabil pentru copii și cadrele didactice.

Odată cu finalizarea lucrărilor de sporire a performanței energetice a școlii, cei peste 300 de copii și profesorii care așteptau cu nerăbdare ca lucrările de reparație să fie finalizate, pot începe antrenamentele în sălile renovate și calde. 

- Advertisement -

Măsurile de eficiență energetică în incinta Școlii Sportive Specializate de Tenis din Chișinău au fost implementate prin intermediul Proiectului USAID „Securitatea Energetică din Moldova” (MESA), care sprijină efortul Guvernului Republicii Moldova de a fortifica și diversifica sectorul energetic al țării.  

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md