14°C
Cer senin
Top știri

Oamenii legii au reținut un suspect în cazul omorului din raionul Dondușeni

Oamenii legii au reținut un suspect în cazul omorului din raionul Dondușeni

Oamenii legii au reținut un suspect, care s-ar face vinovat de moartea unui bărbat în vrstă de 33 ani din satul Dondușeni, raionul Dondușeni. Este vorba de un consătean, în vârstă de 29 ani.

După ce a săvârșit infracțiunea, suspectul s-a ascuns de poliție câteva zile, intenționînd să ajungă în Chișinău unde să-și creeze alibi, ca mai apoi să părăsească hotarele țării. Individul a fost reținut imediat ce a ajuns în Chișinău.

Totodată, s-a stabilit că la comiterea omorului bărbatul suspectat nu a acționat de unul singur, dar în complicitate cu un alt consătean de 27 de ani. Cei doi suspecți au consumat băuturi alcoolice în localitate și și-au amintit despre niște conflicte anterioare dintre ei și victimă. Aceștia s-au deplasat la domiciliul bărbatului și i-au aplicat mai multe lovituri, până ultimul nu a mai dat semne de viață, după care au părăsit locul infracțiunii.

La moment, bănuitul reținut se află în arest, iar complicele acestuia a fost anunțat în căutare națională și internațională. Dacă vinovăția acestora va fi dovedită, atunci ei riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 până la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 46%
Vânt 7 km/h V
Presiune 1031 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
13°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
20°C
0%
Mie
21°C
0%