11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Feroviarii amenință cu proteste. Nu și-au primit salariile luni întregi

Federația Sindicală anunță că, începând cu luna februarie, feroviarii vor ieși din nou la greve. De data aceasta, în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției și în toate cele opt noduri feroviare din țară.

Potrivit lui Ion Zaporojan, Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Repubica Modova, feroviarii au ajuns la disperare, iar statul nu a atras atenție la adresările și revendicările înaintate.

„Muncitorii nu mai au ce mânca, nu au cu ce achita facturile, îmbrăca și încălța copiii. Nu mai au cu ce să trimită copii la școală, la studii. Dacă pînă la finele lunii ianuarie nu vor fi identificate soluții concrete pentru plata restanțelor la salarii, începând cu luna viitoare vom organiza acțiuni de protest în toată țara. Nu ne vom opri până nu vom fi auziți de autoritățile acestui stat”, a specificat Zaporojan.

Restanțele salariale au ajuns la peste 190 de milioane de lei. Din cauza situației financiare critice, „Calea Ferată din Moldova” a anunțat anularea a două trenuri suburbane, una dintre care este Bălți – Slobozia – Rogojeni începând cu 12 ianuarie.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 81%
Vânt 19 km/h V
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
16°C
2%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
82%