17°C
Cer senin
Top știri

O femeie a ars de vie în propria casă, într-un sat din raionul Edineț

Nerespectarea regulilor antiincendiare în urma exploatării sobei de încălzit a mai făcut o victimă într-o casă de locuit din satul Parcova raionul Edineț. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 26 ianuarie 2025. 

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:20. La fața locului a fost îndreptată o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins bunurile materiale din interiorul camerei cu suprafața totală de 30 m2. Totodată, în timpul intervenției, angajații IGSU au depistat cadavrul carbonizat al unui femei în vârstă de 78 de ani, care se afla pe patul amplasat lângă sobă. Aceasta, se presupune că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.

Incendiul a fost lichidat complet la 13:41. În urma cercetărilor efectuate, salvatorii au stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza suprasolicitării sobei de încălzit pe combustibil solid.

Toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit. De asemenea, specialiștii recomandă să îndepărteze obiectele arzătoare și alte bunuri ușor inflamabile  din apropierea sobei, în vederea evitării unor incendii, dar și unor intoxicații cu monoxid de carbon.

Potrivit datelor IGSU de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 5 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 12 persoane, inclusive 10 minori au avut de suferit.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 48%
Vânt 9 km/h NE
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
27°C
0%
Dum
31°C
0%
Lun
33°C
0%
Mar
23°C
0%
Mie
25°C
0%