9°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Actorii Teatrului Dramatic din Mariupol pe scena Naționalului din Bălți: „O tragedie imensă”

O tragedie imensă, o suferință care nu poate fi uitată și un mesaj care trebuie transmis mai departe – acestea sunt sentimentele care au dominat spectacolul susținut de actorii Teatrului Dramatic din Mariupol pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Prin această reprezentație, actorii și-au propus să aducă publicului adevărul despre distrugerea teatrului lor și să transmită emoțiile și dramele prin care trece poporul ucrainean.

„O tragedie imensă, nu poți să îți revii și probabil nu o să ne revenim niciodată. Actorii îndeplinesc acum o misiune, pe care probabil nici politicienii nu o îndeplinesc, de la om la om, de la omul cu durere la omul pașnic, sunt aduse acele trăiri, acele dureri, acele drame, acele istorii pe care nu le poate scrie nimeni.”

„A fost foarte greu să privim, durere, lacrimi, suferință și am fost alături de ei, că am avut niște emoții.”

„O tragedie extrem de mare, pentru care trebuie de făcut totul ca să se termine mai repede.”

„Foarte greu, foarte greu, cu atât mai mult că fratele mai mare a trăit și e înmormântat în Protopopvca, Beleaevsc, regiunea Odessa. Știu foarte bine cântecele lor, poporul de acolo.”

Pentru actori, acest spectacol este mai mult decât o reprezentație artistică – este o datorie de a face cunoscut adevărul despre ce s-a întâmplat la Mariupol.

IGOR KITRIȘ, actor, Teatrul Dramatic din Mariupol: „Vrem să facem cunoscut în cât mai multe țări ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, ce se întâmplă în lume, că teatrul din Mariupol nu a fost aruncat în aer, ci a fost bombardat, și asta este adevărul. Iar orașele noastre din Ucraina nu sunt distruse de propriile trupe, ci de cele străine, cele care au invadat țara noastră.”

VERA LEBEDINSKI, conducătoarea secției muzicale și actriță: „Probabil că acest spectacol este datoria mea, să călătoresc cu el. Ca oamenii să vadă, să știe ce se întâmplă. Înțeleg că este greu, foarte greu să joci acest spectacol. Sunt emoții. De fiecare dată când urc pe scenă, văd ce a fost în acel teatru. Și înaintea exploziei, și în timpul exploziei, și cum oamenii… În fine, este foarte greu. Dar este datoria mea. Fiecare om din Ucraina luptă acum. Cei care își iubesc patria, cei pentru care ea înseamnă ceva. Aceasta este arma actorilor noștri – aceasta este arma noastră.”

Reprezentația de la Bălți a fost un prilej de solidaritate, dar și un apel la conștientizare. Înainte de spectacol, actorii Naționalului Bălțean împreună cu cei din Mariupol s-au unit într-un flashmob pentru a susține piesa „Drama din Mariupol”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer senin Simte ca 9°C
Umiditate 81%
Vânt 1 km/h E
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
21°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
14°C
0%
Mie
13°C
0%