7°C
Cer senin
Top știri

Poliția a anihilat o grupare specializată în falsificare de acte

Oamenii legii au reținut o grupare infracţională, specializată în falsificare de acte, furt de identități pentru obținerea creditelor, în proporții mari, de la bănci prin diferite scheme de înșelăciune.

Potrivit poliţiei, membrii grupului au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, şi activau pe teritoriul ţării. 

O amenii legii şi mascaţii de la Fulger au efectuat percheziții la domiciile bănuiţilor, trei descinderi în Chișinău și una în raionul Edineț, de unde au fost ridicate telefoane mobile, ștampile, înscrisuri de ciornă, certificate de salarizare falsificate, cartele SIM, cartele bancare. Trei bărbați au fost reținuți, iar o femeie a fost audiată ca bănuită și urmează să fie cercetată în stare de libertate. 

Pe acest caz au fost iniţiate dosare penale. Suspecţii riscă de la 7 până la 10 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
7 °C
Cer senin Simte ca 5°C
Umiditate 78%
Vânt 10 km/h N
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
14°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
19°C
0%