/DOC/ Doi primari din raionul Ocnița au părăsit Partidul Democrat

Citește și:

Primarul comunei Mihălășeni și primarul satului Naslavcea, din raionul Ocnița, au anunțat că părăsesc formațiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM), din care au făcut parte.

Primarii își exprimă dezacordul față de deciziile de anul trecut luate de conducerea partidului, bazate pe interese personale restrânse, care au condamnat la eșec existența partidului.

Ținând cont de o situație de insolvență în care s-a dovedit a fi în acest moment Partidul Democrat din Moldova, care indică un nivel scăzut al încrederii alegătorilor și, de asemenea, datorită schimbarea cursului planificat inițial de către conducerea PDM, ne exprimăm dezacordul cu deciziile de anul trecut bazate pe interese personale restrânse, care au condamnat la eșec existența în continuare a Partidului Democrat ca formațiune politică independentă”, se menționează în documentul semnat de edili.

- Advertisement -

Amintim că la data de 15 ianuarie, opt primari și un consilier din raionul Soroca au decis să părăsească Partidul Democrat din Moldova. Cauza plecării fiind „regresul și acțiunile inexplicabile ale conducerii partidului”. Ulterior, doi primari din cei opt, s-au răzgândit și au revenit în echipă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ De Ziua Internațională a Sushi-ului, bălțenii spun că au prins gustul bucătăriei japoneze

Pe 18 iunie este marcată Ziua Internațională a Sushi-ului, un preparat devenit tot mai popular în întreaga lume. Nici...

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...
  sursa: cursbnm.md