Pe data de 17 iulie 2025, echipa de pompieri din Republica Moldova, detașată în Grecia în cadrul modulului MD-GFFF-V, a desfășurat prima misiune de intervenție pentru stingerea unui incendiu de pădure în apropierea orașului Patras.

Intervenția a avut loc într-un perimetru extins, de aproximativ 600 hectare, iar pompierii moldoveni au acționat cu patru autospeciale de intervenție, în condiții dificile, specifice incendiilor de vegetație. Misiunea s-a desfășurat în strânsă colaborare cu colegii eleni, iar incendiul a fost lichidat cu succes, evitându-se propagarea flăcărilor.
Înainte de misiune, timp de două zile, salvatorii moldoveni au participat la sesiuni teoretice și practici operaționale susținute de autoritățile elene, axate pe stingerea incendiilor forestiere și cooperare internațională.
Această colaborare face parte dintr-un program al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în care echipa moldovenească este implicată între 14 iulie – 1 august 2025, alături de 22 de angajați și șase unități de tehnică.
Este a treia misiune în Grecia pentru pompierii moldoveni și a doua desfășurată ca membru deplin al Mecanismului UE. În 2024, IGSU a avut opt intervenții majore și 19 misiuni de patrulare în zone de risc, contribuind la salvarea a trei vieți omenești.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

