Astăzi, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) a fost cuprinsă de emoții și energie pozitivă
„Fiecare zi petrecută aici, va adus aproape de ceea ce sunteți astăzi, oameni capabili să schimbe lumea, fiecare în domeniul său.”
Ceremonia de absolvire a studiilor superioare de licență, un moment definitoriu în viața tinerilor absolvenți
„Anul acesta eu am absolvit facultatea de contabilitate, 3 ani a fost această facultate, a fost destul de greu, dar a fost interesant, vă spun că s-au petrecut multe evenimente noi. Am fost o grupă foarte unită, am colaborat unul cu altul, profesorii au fost deschiși pentru noi și totul s-a rezolvat foarte bine și nu îmi pare rău că am făcut această decizie.”
„Sunt foarte multe oportunități care sunt benefice și sunt deschise toate căile spre un viitor mai bun, de asemenea facultatea de drept este o profesie foarte întrebată, pe viitor doresc să deschid un notariat.”
„Sunt plină de bucurie că am finalizat această etapă în viața mea, a fost o etapă foarte grea, destul de emoționantă, mă bucur foarte mult că am avut așa un cadru didactic puternic alături de mine care m-au susținut și m-au ajutat în orice etapă care am parcurs-o și o susținere extraordinară din partea facultății care am finalizat-o.”
De-a lungul anilor de studii, proaspeții absolvenți s-au format ca specialiști, pregătiți să-și construiască cariere remarcabile
NATALIA GAȘIȚOI, rectorul USARB: „Astăzi, celebrăm un moment foarte special și despre aceasta vorbește acea energetică pe care o avem aici în această sală, ziua în care absolvenții noștri, absolvenții ciclului întâi de studii superioare de licență, pot spune cu bucurie că competențele profesionale dezvoltate pe parcursul anilor de studii se încununează cu un document oficial, cu diploma de studii superioare de licență.”
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți) are în prezent patru facultăți principale
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

