/VIDEO/ Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc astăzi „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare

Citește și:

Astăzi, creștinii ortodocși de rit vechi marchează „Adormirea Maicii Domnului”, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendar

Dis-de-dimineață, credincioșii din Bălți au mers la biserică pentru a participa la slujbă și pentru a se ruga Maicii Domnului

„Doresc pace în țară și liniște și ca toată lumea să se iubească una pe alta. – Dumneavoastră sunteți Maria, cum sărbătoriți ziua de astăzi? Mă duc acasă, care o să intre, acela o să fie, o să-i primesc cu ce am, toată lumea care deschide poarta trebuie să o primești cu ce este și mulțumim Domnului de sănătate și toată lumea să fie sănătoasă.”

- Advertisement -

„Pentru mine și pentru familia mea este o însemnătate foarte mare, este una dintre cele mai mari sărbători, pentru că Maica Domnului este unica care pe noi ne primește așa cum suntem noi, mai puțin credincioși, mai mult păcătoși, dar ea ne primește pe toți.”

„Pentru mine înseamnă o sărbătoare foarte mare, Adormirea Maicii Domnului, spre vindecarea sufletelor, spre împăcarea în familie, spre sănătate, pace pe pământ și dăruire de daruri pământului ca să avem cu ce ne sătura noi, oamenii, creștinii și toți de pe pământ.”

Vitalie Ceban, parohul bisericii „Sf. Cuvioasa Mucenița Elizaveta” din Bălți, a explicat semnificația acestei sărbători creștine

VITALIE CEBAN, parohul bisericii Sf. Cuvioasa Mucenița Elizaveta din Bălți: „Noi astăzi cinstim și sărbătorim cea mai mare sărbătoare în cinstea Maicii Domnului, anume adormirea ei. Mai putem zice trecerea Maicii Domnului din viața aceasta pământească la ceruri. Este o sărbătoare de suflet, este un omagiu pe care noi creștinii îl aducem cu multă evlavie, dragoste și smerenie Maicii Domnului, fiind-că noi o numim și o cunoaștem că ea este Maica luminii.”

Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” este una dintre cele 12 sărbători împărătești

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....
  sursa: cursbnm.md