16°C
Cer acoperit de nori
Top știri

O fetiță a fost strangulată de colegul de clasă, la o școală din județul Cluj

O fetiță de 8 ani dintr-o localitate din județul Cluj a fost strangulată cu o sfoară de un coleg de clasă. Fata a ajuns la spital cu multiple răni în zona gâtului, iar polițiștii au deschis un dosar penal, scrie digi24.ro.

Incidentul a avut loc în școala din localitatea Soporu de Câmpie, județul Cluj. Fetița de 8 ani este elevă în clasa a II-a și ar fi fost strangulată de un coleg de clasă într-una dintre pauze.

La scurt timp de la incident, la fața locului a fost solicitat de urgență un echipaj medical, iar fetița a fost transportată la unitatea de primiri urgențe din Cluj, cu multiple răni în zona gâtului.

Aceasta a rămas internată pentru îngrijiri medicale. Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a confirmat incidentul și transmite că a deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs agresiunea.

Conform Inspectoratului Școlar Cluj, la nivelul conducerii unității de învățământ au fost demarate procedurile specifice, în urma sesizărilor pe care le-a primit directorul școlii referitoare la situațiile de bullying și agresiuni fizice semnalate. De asemenea, reprezentanții Inspectoratului Școlar Cluj au comunicat că vor fi aplicate și măsuri.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 16°C
Umiditate 88%
Vânt 26 km/h NV
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
16°C
100%
Mar
16°C
60%
Mie
15°C
80%
Joi
16°C
20%
Vin
19°C
0%